Web Analytics
scris joi, 19.08.2021

Mihăiţă Ianovschi, antrenor principal FC Argeş: „Lotul actual poate să facă performanţă mai bună decât anul trecut”

# Cum comentați acest început de campionat? Doar patru puncte în 5 etape…
– Debutul nu a fost cel pe care l-am dorit toți. Toată lumea și-a dorit mai mult, dar, din păcate, nu am reușit, din mai multe motive. Am început campionatul bine, am jucat bine la Craiova, ne-am creat situații, ne-a lipsit inspirația în fața porții… Am jucat apoi cu UTA acasă și am făcut o singură greșeală din punct de vedere defensiv. După care am alergat un pic în gol după egalare și nu am reușit nici măcar un punct. Ne-am dus la Mediaș și am luat un punct, dar am luat puțin, pentru că și acolo ne-am creat situații multe de a marca. Însă am luat două goluri pe două greșeli la două faze fixe, în condițiile în care echipa adversă avea cea mai mică talie din Liga I, la duel aerian. Și au mai fost niște greșeli de plasament, de poziționare, care au făcut să luăm cele două goluri. Am luat doar un punct și acela obținut in extremis. A urmat meciul cu Rapid, care a fost cel mai slab joc pe care l-a făcut echipa de când am venit eu la FC Argeș, în decembrie 2020. Apoi a venit și meciul cu Sepsi, despre care vreau să cred că este un nou început. Poate că acum am venit și noi în ediția nouă de campionat, 2021-2022. Nici la acest meci lucrurile nu au fost în totalitate așa cum le-am dorit, dar am avut un mare plus ca atitudine, un mare plus defensiv că am reușit să nu luăm gol, în condițiile în care am întâlnit o echipă mai puternică decât toate cele întâlnite până acum. Echipa a reușit până la urmă să facă lucrurile așa cum le-am dorit încă de la prima etapă. Din păcate, am reușit să obținem doar 4 puncte în cinci etape, dar asta este situația. Am început un pic mai greu, avem și mulți jucători noi… Poate că și jucătorii străini și cei români au nevoie de timp să se adapteze, însă trebuie să avem răbdare cu toată lumea, pentru sunt convins că lotul actual poate să facă performanță mai bună decât ce s-a întâmplat anul trecut.

Mihăiţă Ianovschi, antrenor principal FC Argeş: „Lotul actual poate să facă performanţă mai bună decât anul trecut”

Citește și FC Argeș: S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu CFR Cluj

„Să nu primim gol în meciul cu CFR și cu siguranță ne vom crea situații”

# Cum abordați meciul cu CFR, campioana României?
– La fel ca toate jocurile de până acum. Ne dorim în primul rând să plecăm de la acest echilibru defensiv, să nu primim gol. Și pe acest echilibru defensiv să construim, pentru că în momentele în care nu primim gol și gestionăm bine momentele de joc defensive, și atacul are încredere. Asta s-a întâmplat și în meciul cu Sepsi. Faptul că adversarii nu s-au apropiat de poarta noastră, atacul, ușor-ușor, a început să mențină poziția mingii și ne-am creat situații pe punctele slabe pe care le-a avut și Sepsi. Adică pe momentele acestea de tranziție negativă, am jucat contraatacul bine, am jucat în spațiu, ne-am creat situații și am reușit să deschidem scorul și am întors jocul în favoarea noastră. Așa cum celelalte echipe au întors jocul marcând și ne-au determinat pe noi să ne deschidem, așa și noi am marcat și i-am determinat pe ei să se deschidă. Cu siguranță, și jocul cu CFR îl vom pregăti în raport de calitățile noastre și de echipa aliniată de CFR la momentul respectiv. Fiecare echipă are și atuuri, dar are și puncte slabe. Vom încerca să facem un joc bun din punct de vedere defensiv, așa cum l-am făcut și la Sepsi, și să indentificăm și punctele mai puțin bune de la CFR, pe care le vom valorifica. Important este să plecăm de la acest echilibru de 0-0, să nu primim gol și cu singuranță ne vom crea situații și, cu inspirație, vom marca. Ne dorim clar să luăm cele 3 puncte, dar trebuie să vedem și dacă se poate. Dacă nu se pot lua cele trei puncte, măcar să luăm un punct, ca să legăm aceste rezultate pozitive. Până la urmă, și un rezultat de egalitate este unul pozitiv, pentru că adunăm puncte în clasament.

Citește și FC Argeș își revine și câștigă la Sepsi

„Suntem în discuții cu mai mulți jucători, rămâne să și putem să îi aducem”

# Considerați că trebuie să mai aduceți jucători? Sunt posturi deficitare la FC Argeș?
– Tot timpul, orice antrenor își dorește să îmbunătățească lotul și să crească concurența. Este clar că și noi ne aflăm în situația de a ne dori să creștem concurența, să creștem calitatea lotului, dar rămâne să și putem. Se apropie și finalul perioadei de transferări și sunt sigur că vor apărea oportunități în aceste ultime trei săptămâni de a mai aduce jucători. Suntem în discuții cu mai mulți jucători, urmărim mai mulți jucători, rămâne să și putem să îi aducem, pentru că nu dorim să aducem doar cantitate, ci dorim să aducem calitate. Vrem să oferim suporterilor piteșteni fotbal de calitate, așa cum i-am obișnuit în returul campionatului trecut, când echipa lega meci de meci, ori punct, ori puncte și deja emulația era foarte mare în jurul suporterilor. Și acum, această victorie cu Sepsi a dat o altă emulație și toată lumea crede că lucrurile vor intra pe un făgaș normal la FC Argeș.

Citește și Constantin Schumacher este antrenorul de la echipa secundă a clubului FC Argeș

„Să acumulăm puncte, ca să se poată da bonusurile promise pentru victorie, în funcție de poziția în clasament”

# Malele se mai află pe lista transferurilor la FC Argeș?
– Malele a semnat chiar acum două zile în Arabia Saudită, din câte am înțeles.
# Care este situația salariilor? Am înțeles că au fost la un moment dat blocate…
– Nu. Salariile sunt la zi. Banii au intrat la timp, așa cum au intrat tot timpul. Domnul primar a făcut eforturi extraordinare în acest sens, dacă e să comparăm problemele financiare care există în anul 2021 în societatea și fotbalul din România. Nu spun asta așa aiurea, am lucrat la multe cluburi și am văzut multe situații, dar situație ca aici există mai rar. Ni s-a și transmis să acumulăm în continuare puncte, ca să se poată da bonusurile care au fost promise pentru victorie, în funcție de poziția în clasament. Băieții pot confirma aceste lucruri…

Citește și Salariile şi primele de joc, blocate la FC Argeş până la recuperarea punctelor pierdute

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită