Deși este unul dintre cei mai valoroși scriitori români de astăzi (poet și prozator, deopotrivă), Mihail Soare își duce viața, discret și necunoscut, în orașul Topoloveni. E infinit mai cunoscut la București decât la Pitești. Nu a fost un precoce, nu e un boem, nu a frecventat cercurile literare, preferând să citească tot ce e relevant în istoria literaturii, dar și când s-a hotărât să își pună gândurile pe hârtie, a făcut-o cu dezinvoltură, parcă grăbit pentru a învinge o boală, o nălucă. „Boală transformată în viciu, pentru a sfârși obsesie, cam asta pare a fi, într-o interpretare hemingwayană, îmbrățișată și de mine, scrisul. Unică și fără leac obsesie, știu bine”, o recunoaște Mihail Soare.

A publicat, din 2007 încoace, peste 15 volume de poezie și proză, bine primite de critici importanți din țară, dovadă și premiile primite la concursurile la care a participat și unde nimeni nu-l cunoștea. Unul dintre acestea este prestigiosul „Il premio della Critica”, la prima ediție a concursului „Verba volant, scripta manent”, în 2018. Șerban Codrin crede că Mihail Soare „este singurul poet român de care să se teamă Cărtărescu”, iar Emil Lungeanu îl socoate „un autor atât de singular”.

Citește și Vintilă Mihăilescu: „Nu suntem leoparzi, dar nici şoareci opăriţi”

Publicând antologia „Scripturalia”, Mihail Soare îi adaugă un CD cu „18 poeme în lectura actorilor Maia Morgenstern și Claudiu Istodor”. O premieră în lirica argeșeană. Care a trecut, ca la noi, neobservată. Claudiu Istodor recunoaște că „într-o bună dimineață am dat de o poezie surprinzătoare, virilă și sensibilă totodată, contemporană cu mine, dar și cu fiul meu, mustind a drag de viață. Dar și de moarte așijderea”.

Maia Morgenstern are, la rându-i, numai cuvinte de laudă: „Nu aveam chef de nimic în acea zi, cu atât mai puțin de concepte, de idei gonflate și de vorbe mari. Eram tristă și leneșă, năpădită de lehamite și de o deznădejde de dincolo de viață. Iar atunci Claudiu mi-a zis: «Citește poezia asta». Am refuzat, încăpățânată, invitația. Dar mi-a citit-o el. Apoi încă una, și încă una, și încă una. Toate ale aceluiași Mihail Soare. Și dintr-odată mi-a fost bine, tare bine, din ce în ce mai bine. Binele pe care sunt sigură că-l vor percepe toți aceia care ne vor asculta citind versurile de pe CD-ul ce însoțește, cuminte ca o umbră, teribil de fidel, volumul de față”.

Lăsăm cititorului plăcerea de a descoperi (și) acest volum (cităm doar: „A fost un an în care s-au sinucis poeții/sătui să fie-ntruna luați în cătarea vieții./Cu aripi de la fluturi date-mprumut cu ora/și-au hăcuit prin piețe în văzul tuturora/venele lor firave, tendoanele, uitarea”). Și să mai spunem că Uniunea Scriitorilor din România ar fi mândră să-l aibă printre membrii săi!

Citește și Colegiul Naţional „Zinca Golescu”, rodul donaţiei făcute de Mihail şi Sevastiţa Vasilescu