Web Analytics

Mihail Dorin Bărbuceanu, candidatul PNL la funcţia de primar al oraşului Ştefăneşti: „Vreau ca relaţia dintre unităţile de învăţământ şi Centrul Cultural Ştefăneşti să fie una apropiată”

de | 17.09.2020 13:14 | Politica si Administratie

# Ce proiecte aveți în ceea ce privește drumurile și parcările în orașul Ștefănești?
– Drumurile în Ștefănești sunt în două categorii, cele care au fost afectate de rețeaua de apă și canalizare și care trebuie neapărat reabilitate, așezându-se un nou covor asfaltic pe ele și cea de-a doua categorie sunt drumurile noi, drumuri care apar atât în cartierele noi, care se formează și în fiecare an apar 1-2-3 km de asemenea drumuri și care, dacă au utilitățile subterane necesare, pot fi asfaltate. În ceea ce privește parcările, de asemenea, avem două categorii. Este vorba despre parcările din zona Blocuri, care în mare parte au fost realizate, rămânând acolo unde este disponibil teren să creăm noi parcări și parcări care pot fi făcute în apropierea unităților de învățământ, în apropierea societăților comerciale, în special pe zona DN7.
# Pe domeniul cultură ce proiecte aveți?
– Ștefăneștiul este un oraș istoric, fiind un oraș care găzduiește două centre importante de cultură, mă refer la Muzeul Golești, unul dintre muzeele nu doar al României, ci al Europei, și Muzeul Brătianu, creat în ultima perioadă și transformat din centru de cultură în muzeu. Dacă stăm să analizăm bine, pe teritoriul orașului Ștefănești există alte zeci de construcții care au aparținut unor oameni de seamă și care, cu bunăvoința celor care le au în patrimoniu, cu sprijinul Consiliului Local, pot fi transformate în obiective importante de pe teritoriul orașului Ștefănești și pot reprezenta atracții pentru cei care doresc să viziteze orașul. Avem un centru de cultură pe care l-am creat în anul 2004, iar în continuare îmi doresc ca acel complex Club Ștefănești, fosta sală de cinematograf, să poată prinde viață, să reprezinte pentru zona respectivă un loc unde se pot desfășura activități culturale, evenimente de divertisment ș.a.m.d. Îmi doresc ca relația dintre unitățile de învățământ și Centrul Cultural Ștefănești să fie una apropiată, nu ceea ce a fost în ultimii patru ani, încât s-a ajuns ca elevii să fie musafiri în această instituție. Să se facă în așa fel încât elevii, viitorul de mâine, să poată să își prezinte tot ce realizează în sistem cultural în unitățile lor de învățământ, să poată să beneficieze de o logistică necesară desfășurării sistemului cultural, iar învățământul – cultura – Primăria Ștefănești să revină la o colaborare care să le permită să se exprime la nivelul județului Argeș.
# În legătură cu Ziua Orașului Ștefănești aveți vreun proiect anume?
– Acest subiect a fost discutat de mai multe ori. Acest subiect a apărut și în momentul în care orașul Ștefănești, în anul 2004, a fost transformat din localitate rurală în localitate urbană. Însă niciodată nu s-a reușit la nivelul Consiliului Local să se ajungă la o armonizare a noțiunii de atestare documentară, atestare care, potrivit documentelor pe care le dețin, este 5 august. Cred că după ce se va ajunge la o înțelegere a acestei date, atunci și Ștefăneștiul poate realiza evenimente specifice, are locurile culturale unde să se poată realiza. Vă dau și un exemplu. Așa cum de mulți ani județul prezintă imaginea zilelor Argeșului și Muscelului la Golești, așa și noi putem în zona respectivă să realizăm Ziua Orașului Ștefănești și să o marcăm prin tot ceea ce reprezintă istoria Ștefăneștiului și tot ceea ce reprezintă prezentul Ștefăneștiului.

 

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii