Web Analytics

articol scris joi, 10 septembrie 2026

Mihai Coteţ: „Ultimul an a fost un maraton administrativ pentru a debloca proiecte încremenite”

Senatorul liberal de Argeș, Mihai Coteț, îi felicită pe cei din Guvern și din administrație, care, în ultimul an, „au trans din greu” pentru deblocarea proiectelor PNRR. „Guvernul Ilie Bolojan a absorbit peste 90% din granturile PNRR și peste 95% din împrumuturi. Sunt cifre oficiale de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Și, dincolo de cifre, este răspunsul direct pentru toți cei care strigau că România va rata complet acești bani.

Realitatea din teren arată însă altfel: sute de kilometri de autostradă și cale ferată modernizată, spitale noi, mii de ambulanțe și cabinete medicale dotate, școli renovate, panouri fotovoltaice pe zeci de mii de case și investiții în firmele românești și în comunitățile locale., pentru a renegocia jaloane imposibile și pentru a tăia birocrația care ne ținea pe loc. Evident că se putea și mai mult. Dar diferența dintre partidele care folosesc Europa doar ca sperietoare electorală și o administrație care își face treaba se vede fix aici: în investiții care rămân în comunități, nu în discursuri sterile. Banii europeni nu vin gratis și nici nu vin fără reguli severe. Tocmai de aceea îi deranjează pe mulți. Pentru că PNRR-ul a fost despre șantiere, transparență și rezultate concrete - singura cale reală prin care România se poate moderniza. Felicitări echipei din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și tuturor colegilor din guvern și administrație care au tras din greu pentru a transforma PNRR-ul dintr-un proiect blocat într-un succes recunoscut la nivel European” – a transmis Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului.
M.S.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copil de 3 ani, mort după ce s-ar fi electrocutat în curtea casei

O tragedie s-a produs în localitatea Tomulești, județul Giurgiu, unde un copil în vârstă de trei ani a murit în […] Citește!

Nouă amnistie fiscală propusă în Parlament: cine ar putea beneficia de anularea dobânzilor și penalităților

Firmele, persoanele fizice și instituțiile publice care au datorii fiscale restante la 31 august 2026 ar putea beneficia de anularea […] Citește!

Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a dat în judecată Ministerul Educației în contextul verificărilor privind teza sa de doctorat

Șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, a acționat în instanță Ministerul Educației și Cercetării. Acțiunea a fost […] Citește!

FRF introduce „Cartonașul negru” în fotbalul juvenil pentru combaterea comportamentului abuziv

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat vineri introducerea „Cartonașului negru”, o nouă măsură disciplinară menită să combată bullying-ul, presiunea […] Citește!

Personalități ale Academiei Române, acasă în Argeș, alături de tinerii argeșeni de excepție

Un eveniment de înaltă ținută academică și culturală s-a desfășurat, astăzi, la Muzeul Județean Argeș. Invitații speciali au fost academicienii […] Citește!

Preacinstitul Brâu al Maicii Domnului, la biserica Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti

În zilele de 5 și 6 octombrie 2026, pentru prima dată în eparhia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului […] Citește!

Urmărit și imobilizat de polițiștii de la Secția 3 de Poliție Pitești

În seara zilei de 10 septembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție […] Citește!

Teatrul din Pitești – o nouă stagiune. Duminică, „Proștii sub clar de lună”

Duminică, 13 septembrie, la ora 19, începe noua stagiune la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, cu acet prilej fiind programat […] Citește!

GIC NOSAG METAL angajează

GIC NOSAG METAL, companie cu peste 500 salariati,  specializata in productia de subansamble auto din metal obtinute prin procese de […] Citește!

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni! Ce vizează ancheta procurorilor

Procurorii DNA București au descins miercuri, 9 septembrie, la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni din Argeș, într-o anchetă ce vizează, conform […] Citește!

Minor reținut după ce a furat un telefon și pet-uri goale

În ziua de 09 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un […] Citește!

Argeș. Cartuș din Primul Război Mondial, găsit într-o gospodărie

Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a fost solicitat, joi, 10 septembrie, să intervină într-o gospodărie din comuna Valea Mare Pravăț, […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!