Web Analytics
scris luni, 01.09.2025

Mihai Coteț, noul vicepreședinte al Senatului:”le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată”

„Le mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată prin alegerea mea în funcția de vicepreședinte al Senatului României. Este o responsabilitate pe care o asum cu seriozitate și cu respect față de instituția parlamentară și față de cetățenii pe care îi reprezentăm.

Mihai Coteț, noul vicepreședinte al Senatului:”le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată”

Îmi doresc ca, împreună cu toți colegii din Biroul permanent și din plen, să contribuim la o activitate parlamentară transparentă, echilibrată și în interesul oamenilor. Cred în dialog, în cooperare și în ideea că democrația are nevoie de instituții puternice și de oameni care pun binele public mai presus de interesul personal.

Onorat de această funcție, rămân fidel angajamentului meu de a reprezenta cu onestitate Argeșul și România”, a transmis PNL.

Citește și Alina Gorghiu și Mihai Coteț, funcții noi în Parlament

Care sunt atribuțiile vicepreședintelui Senatului:
• asigură continuitatea conducerii instituției, împreună cu ceilalți membri ai Biroului permanent;
• îl înlocuiește pe președintele Senatului atunci când acesta lipsește sau nu își poate exercita funcția;
• conduce ședințele plenului, având aceleași atribuții procedurale ca președintele;
• participă la ședințele Biroului permanent și votează asupra ordinii de zi, programului de lucru și problemelor administrative;
• poate primi, prin decizie, sarcini suplimentare privind coordonarea activității interne;
• reprezintă Senatul la evenimente oficiale sau în relațiile externe, atunci când este mandat specific;
• sprijină buna desfășurare a activității legislative și administrative a Senatului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Apocalipsa: Societatea dezirabilă

MAKEZiarul BURSA #Miscellanea / 29 august • Revelaţia Am parcurs zece episoade în care lumea contemporană ne-a fost dezvăluită sub semnul crizei:...

Din ediția tipărită