Nu scăpăm de vremea ploioasă. Duminică, 18 iunie, la ora 10, meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben, de instabilitate atmosferică, valabilă până luni, 19 iunie, la ora 10, care vizează și județul Argeș.
Citește și: Demonstrații cu șoimi și câini de vânătoare la Muzeul Goleşti
Potrivit acestei avertizări, în intervalul menționat, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei și sudul Dobrogei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe arii restrânse, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 litri/mp și, izolat, de peste 30-40 litri/mp.
Meteorologii mai spun că vremea se va menține instabilă și în zilele următoare.
0 Comentarii