Primarul din Pitești, Cristian Gentea, este foarte prerocupat de meciul FC Argeș – UTA, programat luni, la ora 18.30, un meci – după cum am mai spus-o – crucial pentru salvarea de la retrogradare.
Citește și: Primarul Gentea participă la Pitești Half Marathon. „Duminica eu alerg cât trei-patru fotbaliști de la FC Argeș”
Edilul-șef al municipiului speră ca tribunele să fie pline de suporteri, mai ales că, prin demersurile sale, accesul va fi gratuit la această partidă.
„Nu mi-a plăcut cum au jucat cu Mioveniul”
„Le-am transmis și luni seară, când ne-am întâlnit la antrenament, că totul depinde numai de ei. Suntem la mâna noastră. Putem să ne salvăm (…) Nu trebuie altceva decât să fie serioși. Mie nu mi-a plăcut cum au jucat cu Mioveniul, de exemplu. Le-am transmis că trebuie să joace cu totul și cu totul altceva în meciul cu UTA. Cu mult mai multă ambiție, cu mult mai multă dăruire. Ce a ținut de noi am făcut, intrarea va fi liberă. (…) Acum totul depinde de ei. Să fie serioși…” – a spus Cristian Gentea, joi, 4 mai, în cadrul conferinței de presă organizate cu ocazia apropiatei competiții Pitești Half Marathon.
0 Comentarii