Web Analytics

Mercur descoperit la parterul unui bloc din Câmpulung! S-a deschis o anchetă

de | 21.02.2022 21:35 | Actualitate


Două recipiente cu mercur au fost găsite de un câmpulungean langă fosta uscătorie a blocului D28, din municipiu.

Panicat, locatarul a sunat la 112, iar la locul faptei s-au deplasat Garda de Mediu, ISU Argeș și echipa de Arme, Explozibili și substanțe periculoase, de la IPJ Argeș.
Potrivit primarului Elena Lasconi, mai există și alte recipiente pline cu mercur.

“Două recipiente cu mercur(de aprox 1 litru fiecare), cea mai puternică otravă, au fost găsite în fosta uscătorie a blocului D28. Un vecin a văzut câteva pete pe jos. Și-a dat seama că e mercur. Într-un sac mai sunt recipientele pline. Câmpulungeanul a sunat la 112. 

Citește și Mioveni: A început activitatea de identificare a proprietarilor care și-au abandonat autovehiculele pe domeniul public

A ajuns Garda de Mediu și echipajul special al ISU Argeș (Nuclear, Bacteriologic, Chimic, Radiologic). Așteptăm echipa de la Arme, Explozibili și substanțe periculoase de la IPJ Argeș. Zona a fost securizată de către Politia națională, Jandarmerie și Poliția Locală.

Urmează să ridice mercurcurul și apoi ancheta care va stabili vinovatul. E clar că va fi un dosar penal.”, a transmis edilul.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole