Web Analytics

Medicul care a luat mită de la 280 de bolnavi de cancer scapă de închisoare

de | 25.04.2024 14:26 | Actualitate, Home

Medicul oncolog Anca Dumitrovici Ababneh, din Suceava, care a luat mită de la 280 de pacienți scapă de închisoare şi, în plus, va putea profesa în continuare.

Citește și: Traficanţi români de persoane, condamnaţi în Marea Britanie

Medicul oncolog Anca Dumitrovici Ababneh a primit astăzi condamnarea în dosarul privind acuzațiile de luare de mită. Tribunalul Suceava a condamnat-o la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Cu toate acestea, hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava. Procesul a fost finalizat rapid, deoarece Anca Dumitrovici Ababneh a recunoscut infracțiunea de luare de mită în formă continuată prin procedura simplificată.

Judecătorul a stabilit, de asemenea, un termen de încercare de 4 ani, în care medicul trebuie să evite să comită alte infracțiuni pentru a nu-i fi revocată suspendarea. Ea rămâne sub control judiciar, iar bunurile ridicate în timpul perchezițiilor din ianuarie 2023 rămân sechestrate. Pe lângă aceasta, medicului i s-a interzis să practice medicina în sistemul public de sănătate timp de 5 ani și să ocupe funcții de conducere în cadrul instituțiilor publice. Cu toate acestea, îi este permis să lucreze în sectorul privat.

Citește și: Scandalos în justiţia argeşeană! Sorin Balaş & Co, inculpaţi în dosarul unui jaf silvic, vor scăpa de acuzaţii!

Anca Dumitrovici, fostă șefă a secției de Oncologie a Spitalului Suceava, a fost trimisă în judecată pentru 280 de acuzații de luare de mită. Potrivit procurorilor, ea ar fi acceptat sume de bani și alte bunuri de la pacienți sau aparținători, în schimbul unor acte medicale referitoare la tratamentul și asistența oncologică care ar fi trebuit să fie gratuite. Procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra sumelor ridicate de la ea și asupra bunurilor ridicate în timpul perchezițiilor, potrivit monitorulsv.ro.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *