Web Analytics

articol scris miercuri, 07 iunie 2023

Medici din Ankara, în vizită la Pitești. Parteneriat cu Spitalul Județean Argeș în domeniul neurochirurgiei

Colaborare medicală româno-turcă în domeniul neurochirurgiei. Mai mulți medici de la Spitalul Universitar Gazi din Ankara au fost prezenți, miercuri, 7 iunie, în Argeș, în cadrul unui amplu proiect de parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Pitești, unitate medicală aflată în administrarea Consiliului Județean Argeș.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean, SJU Pitești va fi implicat, alături de spitalele din Buzău şi Giurgiu, într-un proiect medical prin care se pun bazele unei colaborări româno-turce în domeniul neurochirurgiei.

Medicii turci au fost primiți miercuri de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, de administratorul public al județului, Marius Cristian Puiu, și de directorul medical al SJUP, Ștefan Costin. Din partea unității medicale argeșene proiectul este coordonat de dr. Mihai Popescu, șeful Secției Neurochirurgie.

„Consiliul Județean Argeș este într-un marș forțat pentru a aduce spitalul județean la standarde europene. Avem foarte multe proiecte în implementare care vizează extinderea și modernizarea infrastructurii spitalului: construim un nou corp de clădire P+4, extindem și modernizăm Ambulatoriu și Urgența, consolidăm și modernizăm corpul actual de clădire al spitalului, dar avem și alte proiecte. C.J. Argeș are în administrare nouă spitale, iar sănătatea argeșenilor este o prioritate. De aceea, investițiile în sănătate sunt esențiale pentru noi, așa cum susținem și încurajăm fiecare proiect de genul acesta prin care se reușește creșterea calității serviciilor medicale. Suntem alături de dl. Dr. Mihai Popescu în acest demers care vizează dezvoltarea serviciilor medicale de neurochirurgie la Spitalul Județean de Urgență Pitești” – a spus președintele Ion Mînzînă, potrivit sursei citate.

„Suntem foarte fericiți că îi putem ajuta pe români să aibă acces la servicii medicale de calitate. Cooperarea va fi de lungă durată; atât noi, cât și colegii români vom lucra împreună pentru a oferi cele mai bune condiții medicale pacienților. Noi, medicii neurochirurgi din Turcia, am ajuns la o anumită experiență, la un anumit nivel medical și dorim să împărtășim această experiență și cu colegii de aici” -  a declarat, la rându-i, prof. dr. Duran Berker Cemil.

Scopul proiectului - patronat de Academia de Științe Medicale din România - este de a facilita orientarea şi formarea specialiștilor în neurochirurgie, şi, totodată, de a oferi pacienților intervenții chirurgicale la cele mai înalte standarde. De asemenea, proiectul prevede și dotarea cu echipamentE de ultimă generație a unităților spitalicești din Pitești, Giurgiu și Buzău în scopul efectuării de intervenții chirurgicale complexe de neurochirurgie. Delegația din Turcia susține sprijinul necesar pentru perfecționarea unei echipei de medici din România, printr-o supraspecializare în acest domeniu - se mai arată în comunicatul de presă al C.J. Argeș.

Concretizarea acestui proiect are următoarele beneficii: acces la proceduri și tratamente neurochirurgicale de ultimă generație; schimb periodic de experiență de specialitate în domeniu dintre unitățile medicale selectate; promovarea la nivel academic în România a tehnicilor medicale de ultimă generație; schimburile de studenți și cadre medicale și de programe academice de profil; dotarea unităților spitalicești cu materiale necesare pentru efectuarea tratamentului și intervențiilor neurochirurgicale.

La întâlnire au fost mai prezenți medici specialiști și manageri de la Spitalul "Bagdasar Arsenie" București și ai Spitalelor Județene din Giurgiu și Buzău.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Medicii care pleacă de la spital înainte de terminarea programului riscă să fie concediați. Ministrul Sănătății anunță controale în toată țara

Medicii care părăsesc spitalele publice în timpul programului pentru a consulta pacienți în cabinetele private ar putea rămâne fără locul […] Citește!

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete