Web Analytics
scris joi, 01.12.2022

Matei Vişniec, dramaturgul cu nume de teatru

Poetul, dramaturgul, prozatorul și jurnalistul Matei Vișniec a ținut, recent, o conferință publică la Biblioteca Județeană Argeș. Derutat, probabil, de numărul mare de liceeni aflați în sală, Matei Vișniec și-a coborât discursul la nivelul acestora, nu a vorbit ca un clasic în viață. Pentru că asta și e. E cel mai important dramaturg de origine română (e stabilit în Franța, unde a emigrat în 1987 și a obținut cetățenia în 1993), de după Eugen Ionescu, cel mai jucat în lume din 1992 încoace (în peste 30 de țări, tradus în 25 de limbi), dar și în România.

Matei Vişniec, dramaturgul cu nume de teatru

Dar nu cum a făcut jurnalism militant la BBC ori trăiește din presă la Secția Română de la Radio France Internationale ne interesează, ci norocul său rar de a cunoaște succesul încă din tinerețe.
Până să fugă din țară era lansat ca poet. La 40 de ani e deja prezent în manualele școlare din România, iar în octombrie 1996, Teatrul Național din Timișoara organizează Festivalul național „Matei Vișniec”, cu 10 dintre piesele sale, prezentate de către 12 trupe. A publicat masiv în Franța și a primit numeroase premii, în țară și străinătate, fiind numit, prin decret prezidențial al lui Macron, „Chevalier de l’ordre national du Mérite”. E subiect de teze de doctorat etc.

Citește și Un proiect pe cât de frumos, pe atât de inedit / O echipă de arhitecţi pasionaţi salvează casele vechi de pe Valea Topologului

Dar toate aceste recunoașteri antume îl îndreptățesc să accepte ca un teatru municipal, cel din Suceava (e născut la Rădăuți), să-i poarte numele? Când împlinea 60 de ani? Se știe ce scandal național a fost când Adrian Păunescu a acceptat ca unele școli (inclusiv din Pitești) să-i poarte numele din timpul vieții. Când a venit vorba de Matei Vișniec, nimeni nu a mai zis nimic, dimpotrivă, faptul a fost consemnat laudativ.
Încercând să explice acest lucru publicului piteștean, Matei Vișniec a făcut o gafă incredibilă pentru un om cu atâtea premii și premiere în spate. A dat vina pe primarul de Suceava, în ceea ce-l privește nedorind decât să realizeze un teatru profesionist acolo, nu de amatori (jignind, în felul acesta, colectivul artistic de la Suceava). Oare cum e să mergi la teatrul din Suceava, să te cheme Matei Vișniec, iar pe firmă, nu doar pe afișe, să-ți vezi numele tău?
Ce-i drept, Matei Vișniec nu e Adrian Mutu, cel care și-a bătut joc de titlul de Cetățean de onoare al municipiului Pitești, titlu ce nu i-a fost retras, deși au existat atâtea voci în acest sens la un moment dat…
Da, e tare greu să fii contemporan cu gloria proprie!

Citește și Lucia Hossu-Longin a făcut 6 filme documentare despre „Experimentul Piteşti”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole