Anul acesta, Universitatea Politehnica București a aprobat o sesiune anticipată de admitere la programele de masterat, pentru viitorii absolvenți de licenta în 2023 si pentru absolventii din anii anteriori.
Astfel, Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică propune tinerilor din Mioveni, pentru cel de-al 13-lea an consecutiv, programul de master CONCEPŢIE ŞI MANAGEMENT ÎN PRODUCTICĂ(CMP).
Citește și Contracte de finanțare de peste 35 milioane de euro, semnate la Primăria Pitești
CMP este un program de masterat de tip complementar şi este destinat absolvenţilor studiilor de licenţă (3 sau 4 ani), din domeniile: inginerie industrială, economic, inginerie și management. Este adaptat cerinţelor pieţei actuale din România, orientat fiind în special pe implementarea şi utilizarea tehnicilor de management, concepția de produse sau servicii noi şi creşterea performanţelor organizaţionale prin inovare.
Pentru această specializare de masterat pot candida absolvenți cu diplomă de licență ai ciclului de studii universitare de licență (conform Legii nr. 288/2004), absolvenți cu diplomă de licență sau echivalentă a studiilor universitare de lungă durată (conform Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare), precum și absolvenți cu studii efectuate în străinătate și recunoscute conform normelor legale în vigoare.
Citește și Vitrine cu produse de panificație vor fi amplasate în Pitești
În cadrul programului se utilizează baza materială asigurată de departamentul Roboți și Sisteme de Producție din Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică și de facilitățile de cercetare asigurate prin Centrul Naţional de Cercetare a Performanţelor Sistemelor Tehnologice – CNCPST-Optimum.
Masteratul este organizat în colaborare cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România – secţia VI Ştiinţe Tehnice, Academia de Studii Economice și cu Centrul de Formare Profesională Continuă din Mioveni-Argeș.
Studenții abordează teme de cercetare care provin din necesități practice (exemplu: teme de interes pentru Uzina de Automobile Dacia-Renault), participă la Cercurile Științifice Studențești și au posibilitatea de a-și prezenta și publica lucrările de cercetare în cadrul Sesiunii Științifice sub sigla PRODUCTICA, eveniment organizat anual în luna mai.
Pentru acest program de master sunt eligibili toți candidații cu domiciliul în orașul Mioveni, indiferent de medie și de domeniul de licență!
Perioada de înscriere anticipată se termină în data de 12 mai 2023, iar examenul va fi sub forma unui interviu on-line(16 mai).
Avantaje:
-Candidatii vor ocupa anticipat un loc finanțat de la bugetul de stat, pentru anul universitar 2023-2024;
-Admitere on-line;
– Actele se vor încarca on-line.
Acte necesare:
1) Fişa de înscriere tip (în fişa de înscriere nu se admit modificări, adăugiri sau ştersături);
2) Două fotografii, realizate recent, pe hârtie fotografică, color, format 3×4 cm;
3) Diploma de bacalaureat, în original;
4) Diploma de licenţă/inginer sau echivalentă acesteia, în original (candidaţii din promoţia 2023 pot fi înscrişi şi pe baza adeverinţei de absolvire în original, cu precizarea mediei generale a anilor de studii şi a mediei de la examenul de diplomă/licenţă);
5) Foaia matricolă/suplimentul la diplomă în original, numai în cazul în care se prezintă diploma de licenţă/inginer;
Citește și Vitrine cu produse de panificație vor fi amplasate în Pitești
6) Certificatul de naştere, în copie;
7) Adeverinţă medicală tip, eliberată de un cabinet medical, din care să rezulte că solicitantul este apt medical pentru specializarea la care candidează;
8) Certificatul de căsătorie, în copie (numai dacă este cazul schimbarii numelui);
9) Buletin/carte de identitate, în copie;
10) Plata taxei de admitere (on-line)
11) Dosar plic (in care vor fi incluse toate documentele de mai sus). Actele vor fi aduse la secretariatul facultatii, inainte de inceperea anului universitar, conform unei proceduri stabilite la nivel de facultate.
Informaţii suplimentare: https://upb.ro/admitere/admitere-masterat
Responsabil masterat CMP: Prof.univ.dr.ing. Miron Zapciu
E-mail: miron.zapciu@upb.ro
0 Comentarii