Web Analytics

Mărturiile veteranului de război Ilie Coşcodaru din Lereşti

de | 25.04.2019 13:04 | Cultură

La 96 de ani, eroul Ilie Coșcodaru a ales să se înroleze în armata îngerilor! Săptămâna trecută, la Biserica din Lereștii de Sus ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Lerești, rudele și apropiații au condus eroul pe ultimul drum. A avut o poveste cum numai în cărți găsim.

„Acolo, jumătate dintre cei care erau cu mine au murit”

Pe parcursul vieții, ochii lui au transmis istorie în fiecare clipă. Ilie Coşcodaru, un bătrânel născut în 1923, veteran de război, ultimii ani având zilele tot mai grele pentru acesta. Ilie locuia în satul Pojorâta din comuna Lerești, fiind cunoscut ca un om cu suflet mare, o viaţă frumoasă, dar, mai ales, cu dorința de muncă. El făcea parte din categoria oamenilor buni şi cinstiți, care au vrut să facă un lucru bun de-a lungul vieții. După ce a fost luat în armată, la scurt timp a fost chemat în război. A fost, s-a întors și a povestit tuturor celor dragi întâmplările sale. ”Am fost în război, în linia I, în tranşee. Nu mi-a fost frică, atunci când nu ştiam ce să fac, mă mai ascundeam. Am fost şi lereşteni mulţi acolo. Când m-au anunţat că trebuie să plec, mi-a fost puţin frică. Acolo, jumătate dintre cei care erau cu mine au murit. Am avut şi un camarad alături. Devenisem buni prieteni, ba chiar mâncam o pâine amândoi. Dacă nu avea el, aveam eu şi tot aşa”, povestea Ilie Coșcodaru. Mai rar să vezi un om care repetă de nenumărate ori că nu renunţă la credinţa în Dumnezeu şi că doar așa merge mai departe. ”Mă rugam mereu. Am crezut în Dumnezeu. Erau cruci pe marginea drumului. Mă opream, mă închinam şi mergeam mai departe. Ştiam că lupt pentru ţara noastră acolo, cât am stat tot războiul, însă o făceam cu cinste. După ce m-am întors şi până de curând am mers la biserică. Acum nu mai pot”, povestea eroul.

„După ce m-am întors din război, reparam linia bombardată de avioane de la Chitila”

Ilie Coșcodaru avut o familie mare acasă, la Lereşti, locul de unde nu a vrut să plece niciodată. Chiar dacă a întâmpinat mai multe greutăţi, a continuat să lupte şi să fie un om corect. ”După ce m-am întors din război, reparam linia bombardată de avioane de la Chitila. Am mai lucrat acolo trei luni, apoi m-am întors acasă aici. La 27 de ani, m-am însurat şi am făcut patru copii. Unul dintre ei şi soţia nu mai sunt printre noi de 75 ani. De aici nu m-a bătut gândul să plec”, a mai spus veteranul. Întrebat de către preotul Pahonţu dacă de-a lungul timpului, fiind rudar, a fost dat deoparte, acesta i-a răspuns cu tristețe. Mai povestea şi că a fost la baluri, dar stătea şi se uita la ceilalţi, rar juca şi el. ”Nu s-au luat de mine niciodată. Eu nu am înjurat pe nimeni, nu m-am certat cu nimeni, pe cei mai în vârstă îi ajutam mereu, acum nu mai pot. Aşa era viaţa mea pe atunci… Am vrut doar să trăiesc în pace”, spunea veteranul.

A vrut să meargă la școală, dar nu a fost primit pentru că era rudar

Am menţionat şi mai sus şi a povestit şi veteranul, că el a muncit greu, a muncit cu ziua… doar pentru că era rudar. Acesta spunea cu o tristeţe nemărginită că a vrut să studieze, a făcut parte din cazurile celor care au vrut să studieze, însă, în perioada sa, mai erau din loc în loc dascăli care nu acceptau pe nimeni de etnie romă. ”Ce mi-a fost greu a fost că eu nu am mers când eram mic la şcoală. Eu aş fi vrut, dar nu m-a vrut învăţătorul. Îmi aduc aminte că părinţii îmi făcuseră ghiozdan dintr-o ruptură şi m-au dus la şcoală, dar învăţătorul a spus că nu primeşte rudari, pentru că îl supără destul alţi copii din sat. S-a rugat tata de el şi i-a spus că sunt cuminte şi că eu chiar vreau să învăţ ca toţi ceilalţi, dar ne-a trimis acasă. Mă îmbrăcam curat eu, eram liniştit, dar nu m-au vrut”, a mai povestit Ilie Coşcodaru. Nepoţii şi strănepoţii săi merg la şcoală, învaţă şi apoi vin şi îi spun și lui poezii despre ţară, despre natură sau alte lecţii învăţate. La finalul discuţiei, părintele Alexandru Pahonţu a transmis câteva cuvinte celor ce ajung să cunoască această poveste: ”Înainte de a judeca şi de a cataloga oamenii după fel şi chip aş spune că simplul fapt că ei fac parte dintr-o etnie nu ar trebui să ne schimbe pe noi. Înainte de a judeca, să vă gândiţi că, alături de ceilalţi, în război, a luptat fără teamă şi a ajutat şi acest om”, spune preotul. Iată cum încă un om special, care a avut o viață grea, plină de trăiri puternice, dar mai ales care a avut un rol în făurirea României noastre, ne-a părăsit. Ne-a părăsit un om care a scris istorie alături de mulți alții!”.
Sursa: Pagina de Facebook a Primăriei Lereşti

 

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii