Web Analytics

Marius Gane s-a tăiat la mână şi e blocat la 4600 metri, în Himalaya

de | 26.06.2013 20:25 | Actualitate

# Ultimele noutăţi despre argeşenii care escaladează al doilea vârf din lume # Teo Vlad (dreapta în fotografie) a urcat la cota 7000 în Pakistan, pe vârful Nanga Parbat. Doi argeșeni, Marius Gane și Teo Vlad, membri ai Formației Salvamont Pitești, fac parte alături de Zsolt Torok, Bruno Adamcsek și Aurel Sălășan, din echipa 100% românească ce încearcă în aceste zile să escaladeze vârful Nanga Parbat din vestul munților Himalaya. E vorba de al 9-lea vârf ca înălțime din lume și al doilea din Pakistan, cu o altitudine de 8125 metri.  Expediţia a debutat în această lună și este programată să se încheie la sfârșitul lui iulie.

Argeșenii au ales Rupalul drept rută, cel mai înalt perete montan din lume

Astfel, după ce au fost înregistrați la începutul acestei luni la Clubul Alpin Pakistanez, cei cinci alpiniști au plecat din Islamabad într-o lungă călătorie, efectuată cu mașinile de teren, până în micul orășel Chilas, aflat la poalele vestice ale muntelui Nanga Parbat și de acolo în localitatea Astore din valea cu același nume, de unde au putut vedea pentru prima oară în această expediție vârful. Din primele informații trimise de arădeanul Zsolt Torok, încă de acum două săptămâni cei cinci alpiniști români se aflau în Tabăra de Bază Avansată după ce au transportat echipamentul până la 4700 de metri și au reușit să urce în Tabăra nr. 1. Din păcate, vremea era foarte proastă, iar ei așteaptau îmbunătățirea sa. Ultimele informaţii, venite tot prin intermediul lui Zsolt, ne arată că, duminica trecută, trei dintre alpinişti, inclusiv piteșteanul Teo Vlad, au ajuns în Tabăra 3 la 6600 de metri, urmând ca la începutul acestei săptămâni să urce la 7000 de metri pentru aclimatizare. Singurul care are probleme în acest moment este tocmai cel de-al doilea argeșean, Marius Gane, cel care are la activ escaladarea Everestului în 2003. Acesta s-a tăiat la mână şi este încă în Tabăra de Bază, la 4700 metri. Ruta aleasă de alpiniștii români pentru escaladă este chiar spectaculosul Rupal, cel mai înalt perete montan din lume cu 4600 de metri diferenţă de nivel. Ascensiunea pe această faţadă şi atingerea vârfului Nanga Parbat ar fi o premieră pentru alpinismul românesc. De fapt, ar fi pentru prima dată când o echipă formată integral din alpiniști români ar atinge acest vârf. Ei și-au propus la plecare să urce pe ruta denumită Schell, în stil alpin, rapid şi cu minim de echipament, pentru a economisi energia şi pentru a profita la maxim de puţinele ore în care vremea este favorabilă.

Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş: „Marius și Teo au făcut antrenamente în Alpi”

Despre această expediție am vorbit cu Ion Sănduloiu, directorul Formației Salvamont Pitești: „Și Marius și Teo sunt foarte bine pregătiți. Au făcut antrenamente începând de anul trecut în Alpi. Pe Marius îl ajută foarte mult și vârsta, pentru că în alpinism cu cât organismul este mai în vârstă cu atât se acomodează mai rapid la condițiile extreme, pentru că este mai obișnuit. Dar trebuie să ținem cont că este foarte, foarte dificil să urci la peste 8000 de metri. Pe măsură ce urci, presiunea atmosferică scade, rămând doar 30% din oxigenul pe care îl respirăm noi aici, iar începând cu 7500 de metri intri în așa zisa zonă a morții unde nu se poate sta mai mult de 4-5 zile. În momentul în care ajungi pe vârf ești atât de obosit și de epuizat încât practic nici nu-ți dai seama de ceea ce ai realizat”. Acesta ne-a mai precizat că o astfel de încercare se poate solda și cu varianta în care doar o parte dintre membrii expediției reușesc să atingă vârful sau chiar, în cel mai rău caz, niciunul dintre ei: „Sunt foarte multe întoarceri de la 100 – 200 de metri de vîrf. Acolo ești la limita puterilor, simți lipsa de oxigen, frigul, deshidratarea, tot ceea ce poate însemna disconfort. Marius, de exemplu, a mai încercat să urce pe acest vârf în 1996, parcă. Și atunci au fost tot cinci români, iar din cauza unei avalanșe și-au pierdut viața doi dintre ei. Nu li s-au mai găsit niciodată corpurile. Este vorba de Gabi Stana din Câmpulung și Răzvan Petcu”, a mai spus Ion Sănduloiu, a cărui performanță maximă de până în acest moment este vârful Elbrus de 5642 de metri din Caucaz.
Ionuţ BURCEA     

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii