Recent, la 19 iulie, a decedat un profesor celebru din Pitești, plâns de toată presa, și nu numai. Dar prea puțini știu cine a fost și ce a făcut Marin Rădulescu. Născut la 15 august 1943, în satul Spătaru, comuna Cungrea, Olt, Marin Rădulescu, după absolvirea facultății, s-a stabilit, în 1972, la Pitești, după ce, patru ani, fusese director în satul natal. Câțiva ani i-a petrecut la Școala nr. 12, după care, între 1984-2008, își va lega numele de Școala nr. 3 Pitești, unde a fost și director (o perioadă, inspector școlar).
Dar, după școală, pasiunea sa cea mare a fost cultura, scrisul. Iată câteva volume importante: „Limba română - îndreptar de rostire şi de scriere” (2000); „Corect-greşit româneşte” (2007); „Sintaxa limbii române” (1995); „George Panu – memorialistul Junimii de la Iaşi” (2008); „Cartea de citire. Reflecţii la reflexii” (2005).
Din interior, vom scrie alte câteva contribuții. Era un om foarte bine pregătit, exigent, cu principii. Valori pe care le-a pus în practică și în perioada în care a fost consilier local piteștean (2000 – 2008).
Ca profesor, a înființat primul gimnaziu particular din Pitești, în 2000.
Ei bine, în calitate de consilier local, având PUTERE, a inițiat, cu Liviu Martin, mai întâi, Simpozionul internațional de sculptură de la Pitești (2001). A fost cel care a pus umărul decisiv la reînființarea revistei de cultură ARGEȘ (octombrie 2001). Ei bine, chiar la primul număr al revistei, a publicat articolul-program „Filarmonica la care visez”, fiind un militant al acesteia, dar fără a bănui că lucrurile sunt mai simple decât păreau.
A contribuit la înființarea revistei de cultură „Cafeneaua literară”, în ianuarie 2003, sesizând că nu toate forțele literare se regăsesc în „Argeș”. A încercat și cu înființarea unei reviste școlare, „Școala argeșeană”, dar a renunțat după primul număr, din lipsă de colaboratori (Doamne ferește să-i pui pe profesori să scrie ceva!).
Nu a ezitat să publice, în septembrie 2003, un articol imbatabil împotriva directorului revistei „Argeș”, care o ținea cu tradiționalismul și protocronismul, contra modernismului, fapt ce a condus la demisia directorului Mihail Diaconescu. În 2004, s-a implicat și în schimbarea conducerii revistei „Cafeneaua literară”, pentru că dorea pace, impunându-l pe Virgil Diaconu în contra Magdei Grigore.
În 2007 s-a aflat în primele rânduri în privința înființării Filarmonicii Pitești. În rest, studii publicate și o viață modestă.
Din păcate, în ultimii ani, din motive de sănătate, nu a mai fost activ. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Citește și O creație a lui Brâncuși și granițele Daciei Romane, incluse în Lista Patrimoniului Mondial
Citește și Dr. Viorel Pătraşcu, despre Sultanatul Oman: „N-a fost dragoste la prima vedere”
0 Comentarii