Cu generozitate maximă și libertate, „Jurnal de Argeș” mi-a oferit, săptămânal, spațiu de exprimare a unor opinii culturale, în urma unei generoase oferte a directorului Cristian Vasile. Nu pot uita cum, săptămâna trecută, vânzătoarea de la un chioșc de ziare mi-a oferit ziarul cu lacrimi în ochi. „L-ați descris perfect pe nașul nostru, Silvestru Voinescu! Așa a fost, ca om și director!” Mai scrisesem despre dl Voinescu, dar nimeni nu citise! Recunosc public, câteva dintre articolele publicate în ultimul an sunt… republicări (cu adaptări), dar care nu au avut niciun efect, ținând cont că erau publicații de nișă, ținânt cont de tirajul și distribuirea acelei publicații.
Citește și Maiorul Ştefan S. Nicolae, eroul de la Turtucaia cu care argeşenii se mândresc
Și-a scris multe cărți pe un butuc din Pădurea Trivale
Despre opera scrisă a lui Marin Ioniță, scriitorul nostru din Trivale, cel care și-a scris multe cărți pe un butuc din Pădurea Trivale, cu excepția celor dictate, în ultimii ani de suferință, direct soției sale, s-au scris multe aprecieri de la criticul Mircea Iorgulescu încoace. Nu știm ce s-a scris despre romanul de debut, „Rădița”, din ale cărui drepturi de autor a cumpărat părinților săi o… vacă! Dar știm cum, după absolvirea Școlii de Literatură „Mihai Eminescu” (coleg și prieten cu Labiș) și a Facultății de Filologie, ajunge abia doar un amărât de redactor la „Făclia Hidrocentralei” de la Vidraru! Nu tu profesor pe altundeva, dosarul (bătaia de la Securitate) atârna greu.
Și totuși, își asumă condiția. Marin Ioniță înfiițează un ziar muncitoresc, „Făclia Hidrocentralei”, cu o pagină de literatură, unde debutează Dumitru M. Ion și Elisaveta Novac.
Citește și George Rizescu, scriitorul ajuns senator şi subprefect de Argeş
Deși grav bolnav, în ultimii zece ani de viață a organizat mii de evenimente
Mai târziu, este chemat să facă parte din echipa revistei de cultură „Argeș”. Să facă reportaje, cel mai greu gen literar. Dar mai face ceva, început încă din 1962. Invită scriitori la Pitești, așa cum o invitase pe Ana Blandiana la Corbeni, în 1961 (care a și scris, apoi, blamabilul poem „Vibratoarele de pe Argeș”).
Treptat, între reportaje, cărți scrise, Marin Ioniță ajunge să fie principalul animator cultural al Piteștiului (de la „anima”= care pune suflet, însuflețitor).
Zeci de ani, până în ultimul an de viață, deși grav bolnav, Marin Ioniță va organiza mii de evenimente culturale. Era de ajuns să dea un telefon. Toți îl respectau și veneau să susțină recitaluri poetice, muzicale, cuvântări.
Se resimte cumplit LIPSA acțiunilor sale în spațiul cultural piteștean!
0 Comentarii