La începutul acestui an, Compania Națională Poșta Română anunța punerea în vânzare a unor active pe care le deține în centrul Piteștiului, mai exact ansamblul de imobile cunoscute de piteșteni sub denumirea de Poșta Veche. La patru luni de atunci, o clădire a Poștei și terenul aferent au fost adjudecate de omul de afaceri Marian Drăgușin, cel care controlează și Vinalcool Argeș.
Legat de această tranzacție imobiliară, Marian Drăgușin a declarat pentru Jurnalul de Argeș: „E adevărat că am cumpărat o clădire a Poștei, dar nu cea din față, ci clădirea aflată în spate, situată în spatele Hotelului Yaki. Valoarea tranzacției este de aproximativ un milion de euro și include clădirea de care v-am vorbit, o clădire de patru etaje, cu o suprafață de 2500 de metri pătrați, plus terenul aferent, în suprafață de 1150 de metri pătrați”.
Referitor la destinația viitoare a acestui imobil și la valoarea unor eventuale investiții, patronul Vinalcool ne-a spus: „Nu am decis nimic încă, dar recunosc că m-am gândit la o destinație de tip hotel sau clinică medicală. Legat de investiții, cred că nu e cazul să ne grăbim să avansăm cifre atâta timp cât nu avem încă o decizie fermă privind utilitatea viitoare a clădirii”.
Unul dintre cei mai puternici și apreciați oameni de afaceri din județ, Marian Drăgușin deține și Vinalcool Argeș SA, un nume de referință în mediul economic al județului Argeș și nu numai. Se știe că firma argeșeană produce cunoscutul oțet de Topoloveni, dar și produse cum ar fi băutura spirtoasă Romanța, țuica de Pitești, bitter, coniacul Argeș, vin pelin și alcool sanitar. În urmă cu câteva luni, Vinalcool Argeș a achiziționat și cunoscutul brand „Spicul”. Acesta datează din 1848 și este marcă înregistrată. Alături de acesta, omul de afaceri argeșean a cumpărat mai multe mărci sub acest brand.
Trebuie reținut însă că vestea cea mare a venit în ianuarie a.c., când Tribunalul Specializat Argeș a dispus închiderea procedurii de insolvență și reinserția în activitatea economică normală a acestei societăți. Procedura de insolvență fusese declarată în anul 2011. Deși majoritatea firmelor care intră în insolvență nu mai reușesc să și iasă, îndreptându-se vertiginos către faliment, iată că societatea condusă de omul de afaceri Marian Drăgușin a reușit aproape imposibilul. Vinalcool intrase în insolvență în anul 2011, iar lista creditorilor era una „cu greutate”, la masa credală așezându-se, așadar Finanțele Publice Argeș, Primăria Pitești, Direcția Națională de Drumuri, Autoritatea Națională a Vămilor și importante firme de leasing. După numeroase termene de judecată, care s-au întins pe durata a mai bine de 6 ani, instanța a decis: „În temeiul art. 132, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, admite cererea lichidatorului judiciar și dispune închiderea procedurii de insolvență și reinserția în activitatea economică a debitoarei SC Vinalcool Argeș SA”.
0 Comentarii