Când eram copil și am auzit prima dată vorbindu-se de Marea Moartă, într- un context legat de Biblie, m-am gândit imediat la ceva înfricoșător,  gen  focurile iadului. Nu știu de ce am făcut această asociere, probabil din cauza cuvântului moarte, dar până la 43 de ani, când viața m-a dus să văd această apă care mi-a bântuit copilăria, am trăit cu impresia că Marea Moartă e un loc neprimitor și de pedeapsă. Dumnezeu, prietena mea evreică din Lerești, Lizi Schwartz și Ministerul Turismului din Israel m-au ajutat să-mi schimb această impresie.

La Ein Bokek, lux ca la Hollywood

Marea Moartă în sine este o instituție a statului Israel. Turistic vorbind este una dintre găinile cu ouă de aur ale acestei țări, iar din punct de vedere strategic are rol de pansament gastric între Israel și Iordania. Nu degeaba Autoritatea Palestiniană tot încearcă, de vreo câțiva ani, să obțină acces la ea, deși șansele sunt aproape de zero fiindcă evreii nu vor accepta niciodată așa ceva. Israelul a dezvoltat la Marea Moartă o salbă de stațiuni turistice și de tratament, iar cea mai exclusivistă dintre ele este Ein Bokek, cea în care a poposit delegația de jurnaliști din care am făcut parte. Ca să vă faceți o idee, camera de la hotelul de cinci stele Daniel Citadelle, unde am fost cazați, costa circa 250 dolari pe noapte. Stațiunea e dotată cu un mini-mall, sunt palmieri peste tot, de-o parte și de alta a străzii principale, iar de la hotel la plajă, chiar dacă distanța este de nici 100 m, te duce un mini-car condus de șofer în costum alb, exact așa cum vedem în fimele  americane. Fiecare hotel are plaja lui privată, iar dacă vrei totuși să mergi pe jos până acolo, și nu cu mașina hotelului, ai acces pe plajă numai după ce deschizi ușa electrică cu o cartelă magnetică pe care o primești  de la recepție, ca și client al hotelului. Altfel riști să stai și să aștepți în zadar, ca vițelul la poarta nouă și nimeni nu îți deschide fiindcă nu există portar. Ce să mai…, atmosferă de Hollywood în plin deșert. Hotelul unde am fost cazați era plin ochi de evrei și de ruși bogați. Cel puțin ultimii erau prezenți nu doar în calitate de clienți privilegiați ai hotelului, ci și de membri ai personalului pentru că la Centrul de Tratament și Spa erau angajate foarte multe rusoaice, de la recepție și până la sălile de masaj. Că rușii sunt la putere o dovedește și faptul că a treia limbă de circulație, folosită peste tot în stațiune, după ebraică și engleză, era rusa.

O rusoaică m-a împachetat cu nămol

Deși colegii mei au preferat să iasă prin stațiune sau să se odihnească în camere, după drumul relativ obositor prin deșert, mi-am luat slipul, am aruncat repede pe mine halatul ca neaua și foarte pufos care mă aștepta pe pat, și am dat fuga  la SPA, la o împachetare cu nămol. O rusoaică undeva spre cincizeci de ani, impecabil conservată, m-a preluat de la recepție și m-a dus într-o cameră semiobscură. Cu pat de masaj, duș, muzică în surdină și toate dotările unui centru SPA de cinci stele. M-a așezat pe pat, apoi m-a împachetat cu nămol din cap până în picioare. A sesizat o ușoară emoție din partea mea și a inițiat o conversație în engleză, ca să mă detensioneze. M-a întrebat de unde vin, cum mă cheamă, ce profesie am. Politicoasă, dar ușor dezamăgită când a aflat că sunt ziarist, știa probabil din experiență că jurnaliștii nu sunt chiar clienții ideali și nici foarte generoși la capitolul bacșiș. În fine, după circa 30 de minute am terminat procedura și am făcut un duș ca să dau nămolul jos. Au urmat încă zece minute în care rusoaica m-a uns pe la toate încheieturile cu celebra cremă Ahava,  un brand produs la Marea  Moartă și recunoscut în toată lumea. Interesantă și provocatoare experiență. Am încheiat vizita la centrul SPA cu o baie în bazinul cu apă sărată, aflat în aer liber, apoi la sauna cu aburi. Înainte de cină am făcut un tur al stațiunii, mi-am pus tenișii și am alergat circa 2 km, bifând astfel tradiționala mea alergare de seară. Ca o paranteză, în cele șapte zile petrecute în Israel,  am reușit să mă țin de programul meu de alergare în trei dintre ele, una la Marea Moartă, celelalte două la Tel Aviv, pe faleza mediteraneeană. După cină am coborât în holul hotelului, era vineri seară și eram din nou singur pentru că ceilalți colegi au preferat să se adune într-una din camere, la taclale. N-am regretat pentru că am avut prilejul să văd cum se distrează evreii. Fascinant. Domni și doamne, tineri și vârstnici, cupluri de toate condițiile sociale, au ocupat rând pe rând  scaunele din holul hotelului și au cântat, alături de orchestră, până spre miezul nopții. Recunosc, nu știam mare lucru despre muzica evreiască până în seara aceea. Acum pot să vă jur că e foarte melodioasă, cam ca mierea în ceai, și se pliază perfect pe pofta lor de viață.

Baie în decembrie, la 20 grade Celsius

A doua zi m-am trezit dis de dimineața și, după micul dejun, m-am dus glonț la plajă să fac baie în Marea Moartă, la 20 de grade Celsius în luna decembrie. Apa sărată te ține la suprafață cât să citești Paris Match, fără grija că ai putea să te scufunzi. De altfel, apa sărată de la Marea Moartă e celebră în toată lumea și e foarte căutată pentru faptul că poate vindeca psoriazisul și alte boli  de piele.  Marea Moartă este, de fapt, o mare închisă, de tip continental,  încadrată de Iordania, la est şi de Israel, la vest. Acest mare lac sărat este considerat și cel mai jos punct al Pământului, fiind situat la sub 400 m sub nivelul oceanului planetar. Denumirea de „mare moartă” este pe deplin justificată, având în vedere că în apele acesteia nu există decât bacterii anaerobe și anumite plante halofite dezvoltate pe țărm. Conținutul mediu de sare al apelor Mării Moarte este de 28%, fapt ce explică plutirea liberă a celor ce vin să se scalde aici.
Gabriel Grigore
Reportaj realizat cu sprijinul Ministerului Turismului din Israel, prin domnul Yehuda Shen, director pentru Europa Centrală şi de Est, şi al companiei aviatice El Al.