Marea bâlbâială

Seara începe liniștită, obosită și mahmurită ca lunea și pocânzeii după nuntă. Ecranele televizoarelor de abia pâlpâie știri de duzină. Chiar vizita șefului de stat în Israel este estompată. Ca să mai scuture somnolența, un post oarecare îl invită pe șeful de guvern, care, ca de obicei, nu face nazuri să apară în ramă. De data aceasta, lămurește pe larg și îndelete declarația în care l-a făcut fascist pe un europarlamentar german. Alt post își amintește de Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, înhățat în parcare și dus unde trebuia și i se aduce la cunoștință că este pus în libertate, cu singura condiție să nu părăsească țara. Ceea ce nu l-a împiedicat să urce în avion și să ajungă peste ocean… De acolo probabil, ne va face bezele ca Omar Hayssam, care a șters putina tot așa pe motive medicale…
S-a mai pomenit în treacăt și de primarul Tomisului, Radu Mazăre, șef de harem, care ne amenința că atunci când va ajunge el la cârma statului – întâmplare de care nu avea îndoială – va curăța țara de procurori și de judecători… Îl mai scot de la naftalină și pe Gigi Becali. Ce a fost și ce a ajuns? Tron de aur. Sceptru și coroană… Cătușe. Zăbrele. Cerere de grațiere. Rugăciuni. Nu poate să suporte regimul de închisoare. Cere să execute pedeapsa la domiciliu, cum o făcuse Berlusconi. Să fie pus în libertate măcar câteva zile. De sărbători, de ziua mamei, de ziua fiicei, la moartea unei mătușe, care nu se știe dacă nu se numea chiar Tamara…
Călugării de la Muntele Athos. Îl cere Steaua. Nașul Hagi. Ți se face milă de el. „Luați-i, domnilor, pământurile înapoi în zestrea statului și dați-l afară din pușcărie. La ce ne folosește să se tânguie sub zăvoare dacă nu dă înapoi ce a furat?”
În sfârșit, a împrumutat și el motivul lui Nicușor, care s-a dovedit eficient: o boală gravă care îi pune viața în pericol dacă nu este operat neapărat în străinătate.
În rest? Fufe, picioare lungi și goale, divorțuri, împăcări, vedete de mucava, fețe boite, buze vopsite, glume șchioapete, improvizații ușuratice… Bombă! Explozie! Se aprind televizoarele posturilor private! Iese fum din ele!… Un avion pierdut în spațiu. Undeva deasupra Munților Apuseni. Tensiune. De abia aflăm al cui este aparatul. Cine l-a închiriat. Cu ce misiune. Cine sunt pasagerii. Cine aviatorii…
Prăbușirea! Nu se știe unde! De sunt victime. De sunt supraviețuitori.
Începe marea vânzoleală. Alerte. Inițiative. Măsuri. Mobilizări. Ministerul de Interne. Ministerul Armatei. Aprobări. Delegări. Instituțiile pentru situații de urgență. Consiliile județene din teritoriu și din vecinătate. Prefecturile. Pădurari. Jandarmi. Militari. Polițiști. Salvamontiști. Vânători. Echipe de salvare. Sute de țărani voluntari. Orbecăială. Bâjbâială. Năuceală. Convorbiri din avion cu telefonul mobil. Dar în mod ciudat, nu se poate localiza avionul avariat care a aterizat forțat. Și altă ciudățenie: cei implicați în acțiunea de salvare se leapădă de răspundere. Nu e treaba lor să afle încotro trebuie să se îndrepte. Efectivele stau pe loc în așteptarea de precizări sau rătăcesc bezmetice. Creste spulberate de vânt, în văi zăpada până la brâu, se întunecă, scade temperatura, ceața tot mai densă, noaptea se lasă peste toate. Fiecare clipă contează, dar trec orele una după alta, repere vagi și contradictorii pentru căutători. În avion, pilotul încarcerat în carlingă, rănit, comunică prin semne, timp de două ceasuri, în care ar fi putut fi salvat. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Medicilor care mergeau să preleveze organe de la un donator aflat în moarte clinică, pentru a salva infirmități și chiar vieți, nu le rămâne altceva decât să aștepte și să spere. Așteptare zadarnică. Tensiune psihică, șocuri, crize, traumatisme, fracturi, răni deschise care sângerează, pericol de hipotermie, de atacul fiarelor sălbatice. Dar nu și-au pierdut curajul, s-au ajutat cât au putut unii pe alții, rănit cu rănit, resuscitarea rezidentei care îi însoțea. Moartea dădea târcoale pentru fiecare. Abia după șapte ore, au fost găsiți. În sfârșit, patru medici și copilotul au ajuns la spital, internați la spitalul de urgență din Cluj, terapie intensivă. Bilanțul, doi morți, cinci supraviețuitori. Dacă ar fi fost reperați și găsiți mai degrabă, poate nu s-ar fi plătit acest tribut. Un comandament – ca să folosim un termen militar – bine antrenat, bine echipat și bine informat, ar fi putut să ajungă chiar la timp. Cu ce folos, cete de sute de oameni bâjbâiau noaptea prin păduri? Cinste lor, dar cine cu ce s-a ales?
Film de groază. Confuzii. Panică. Suprasolicitările televizoarelor pentru a-și face renume prin difuzarea de senzații tari. Se încalcă obligația de a nu fi difuzată identitatea decedaților înainte de anunțarea faimiliei. Și multe altele. Ratingul contează.
Cei cinci sunt în afara oricărui pericol. Dar rămân cu niște tare. Fizice și psihice. Cu tare și turismul în care cine mai avea încredere că dacă se rătăcește pe munte sau cade într-o râpă, poate să fie salvat cu ajutorul telefonului mobil sau la 112, eventual fără a fi nevoit să-și determine singur localizarea folosind o aplicație de hărţi de pe telefon. De asemenea, ministerele de resort, conducerile instituțiilor cu misiuni în domeniu. Ca să nu mai vorbim de familiile cernite.
Cât ne costă marea bâlbâială? Care devine generală!

(Prof. Marin Ioniţă)