Potrivit unor surse politice, Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu liderii de filiale județene ale PSD, la un hotel din nordul Capitalei. Președintele PSD le-a cerut colegilor de partid să oprească orice racolări de la PNL, potrivit stiripesurse.ro. Decizia vine pe fondul deciziei ca PSD și PNL să candideze împreună la alegerile europarlamentare, dar și la alegerile locale în unele locuri din țară, inclusiv în București.
Citește și: Firme de catering care livrează mâncare la azile, spitale și școli amendate de ANSVSA
În ultimele două luni, Marcel Ciolacu a declarat de mai multe ori că și-ar dori ca aceste practici să nu mai aibă loc, însă trecerile de la un partid la altul se întâmplă mai ales acolo unde există neînțelegeri între primari și conducerile politice județene. Zeci de primari PNL au trecut la PSD în ultimele luni, însă au existat și cazuri de primari PSD care au trecut la PNL. Coaliția a pierdut primari și în favoarea AUR, pe fondul unor racolări inclusiv din USR.
0 Comentarii