Web Analytics

Manu despre Centrul de Cultură Brătianu: „Până acum am fost pe cracă”

de | 15.11.2017 12:36 | Actualitate

conferintaCJDupă cumpărarea Vilei Florica de către Ministerul Culturii și darea imobilului în administrare Consiliului Județean Argeș, prin contract de comodat, șeful CJ Dan Manu a afirmat că „pe termen scurt, la Vila Florica rămâne Centrul de Cultură Brătianu, cu salariații care sunt acolo”.

Întrebat ce activități va desfășura Centrul de Cultură Brătianu în următoarea perioadă, având în vedere faptul că instituția de cultură aflată în subordinea CJ Argeș nu s-a remarcat cu nimic în ultimul timp, Dan Manu a declarat: „Urmează proiecția bugetară pe 2018, de comun acord cu Direcția de Buget, să vedem ce sumă putem investi în Vila Florica, ce elemente sunt. Ca să ai activități, trebuie să ai și proiecția bugetară. Ca să ai proiecția bugetară, trebuie să gândești: e în administrarea mea, pot să investesc? Până acum am fost pe cracă… Atâta timp cât nu ești cu o speranță de azi pe mâine că rămâi în administrarea ei și că poți să investești și să faci o proiecție bugetară, nu ai cum!”.
„La Centrul de Cultură Brătianu e un interimat, dacă ne aducem aminte. Probabil că va exista și un concurs pentru ocuparea definitivă a acestui post, va exista și un proiect de management și așa mai departe”, a completat și vicepreședintele CJ Argeș, Simona Brătulescu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii