Web Analytics
scris miercuri, 26.06.2024

Mandate de arestare emise pe numele lui Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov de Curtea Penală Internațională pentru crime de război în Ucraina

Cei doi foști oficiali de la vârful armatei Rusiei sunt suspectați de Curtea Penală Internațională că au ordonat atacuri asupra civililor și infrastructurii civile din Ucraina, scrie Reuters.

Mandate de arestare emise pe numele lui Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov de Curtea Penală Internațională pentru crime de război în Ucraina

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pe numele lui Serghei Șoigu, fostul ministru rus al apărării, și al generalului rus Valeri Gherasimov pentru presupuse infracțiuni comise în timpul invaziei din Ucraina.

Citește și: Plățile în numerar de peste 10.000 euro sunt interzise, din 2027, în toate țările UE

Într-un comunicat de presă, instanța a anunțat că judecătorii au constatat că există „motive rezonabile să se creadă că cei doi suspecți poartă responsabilitatea pentru loviturile cu rachete efectuate de forțele armate ruse împotriva infrastructurii electrice ucrainene de la 10 octombrie 2022 până la 9 martie 2023”.

Oficialii ruși sunt astfel suspectați că au comis crime de război și crime împotriva umanității pentru că au dirijat atacuri împotriva civililor și a țintelor civile din Ucraina.

În perioada menționată, Rusia este suspectată că a efectuat atacuri împotriva a numeroase centrale și substații electrice pe întreg teritoriul Ucrainei.

Potrivit judecătorilor CPI, au existat motive întemeiate să se creadă că loviturile au vizat în principal obiective civile.

„Iar pentru acele instalații care ar fi putut fi calificate drept obiective militare la momentul respectiv, daunele și prejudiciile civile accidentale preconizate ar fi fost în mod clar excesive în raport cu avantajul militar anticipat“, ceea ce face ca atacurile să fie crime de război, au mai spus judecătorii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită