Web Analytics

articol scris joi, 08 septembrie 2022

Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung a fost resfințită după lucrările de reabilitare

manastire

Joi, 8 septembrie 2022, în zi de mare sărbătoare religioasă, Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, în istoria Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung Muscel s-a mai scris o filă, una încărcată de frumusețea și măreția slujbei de resfințire a străvechiului așezământ monahal.

La slujba ce a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un ales sobor de preoți slujitori, au asistat sute de credincioși. Alături le-au fost și președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, administratorul public, Marius Cristian Puiu, directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret a Consiliului Județean Argeș, Roxana Stoenescu, directorul general al ADR Sud-Muntenia, Gabriel Mușat, subprefectul Ciprian Neculăescu, primari, parlamentari, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale.

Lăcașul de cult al Mănăstirii Negru Vodă a fost stropit cu apă sfințită și uns cu Sfântul și Marele Mir. A urmat spălarea și ungerea sfintei mese cu apă sfințită și cu mir, iar icoane ale celor patru evangheliști au fost prinse de masa altarului, câte una la fiecare colț. Slujba a continuat cu punerea unui acoperământ subțire pe sfânta masă, strânsă de altar cu o bandă tricoloră și pecetluită, după care masa altarului a fost împodobită cu un alt acoperământ prețios, precum și cu celelalte obiecte sfințite, printre care antimisul, Sfânta Evanghelie, chivotul și lumânări.

Citește și Vizită în municipiul Curtea de Argeș a ambasadorului Kazahstanului

După sfințirea altarului și împodobirea lui, întreaga biserică a fost cădită, iar IPS Calinic a uns cu Sfântul Mir cei patru pereți ai bisericii și sfintele icoane, făcând pe fiecare semnul crucii.

Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel a fost astfel resfințită după lucrările de reabilitare realizate cu fonduri europene. În 2016, Mănăstirea Negru Vodă a demarat un amplu proiect pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a ansamblului. În 2017, a fost obținută finanțarea din fonduri europene, iar implementarea a durat cinci ani. Proiectul a avut valoarea de peste patru milioane de euro. Implementarea proiectului a fost susținută financiar și de Consiliul Județean Argeș pentru cofinanțarea proiectului “Consolidare, restaurare și punere în valoare a Mănăstirii Negru Vodă: Biserica Domnească Adormirea Maicii Domnului”

Au fost restaurate Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului”, Turnul clopotniță zidit de Matei Basarab, Casa Egumenească, Casa Domnească și un zid de incintă, la care se adaugă și refacerea și pavarea cu piatră a drumului de acces în mănăstire și în interiorul ei.

Mănăstirea Negru Vodă este cel mai important centru monastic al Muscelului și, un important centru istoric și cultural al Curții Domnești a Basarabilor.

Potrivit unei tradiții, numele Mănăstirii Negru Vodă se leagă de descălecarea voievodului cu acest nume în Țara Românească, unde a zidit o biserică în anul 1215, fapt menționat și de pisania așezată de domnitorul Matei Basarab, care a rectitorit biserica mare în 1636. Tot atunci a luat ființă mănăstirea.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

România ar putea deschide încă 138 de kilometri de autostradă până la finalul anului. Tronsoanele vizate și proiectul de pe Dunăre care poate ajuta Cernavodă

România ar putea încheia anul 2026 cu aproximativ 200 de kilometri noi de autostradă și drum expres dați în circulație, […] Citește!

Premieră istorică la Eurovision! Bangkok găzduiește prima ediție asiatică

Eurovision se pregătește să scrie un nou capitol în istoria sa, de această dată la mii de kilometri de Europa. […] Citește!

Probleme majore la Cernavodă: Unitatea 1, deconectată din nou la doar trei zile de la repornire

O nouă problemă tehnică a provocat oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, la numai trei zile după […] Citește!

Claudiu Stancu, fundașul lui FC Argeș, convocat la Campionatul Mondial U17 din Qatar

Claudiu Stancu, fundașul de 17 ani împrumutat de FC Argeș la CSM Slatina, a fost convocat la naționala României U17 […] Citește!

Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic la judo, candidează la președinția Franței

Judoka francez Teddy Riner, în vârstă de 37 de ani, și-a anunțat luni, 9 noiembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din […] Citește!

Premieră pentru Biserica Ortodoxă Română. Un chinez a devenit preot și va sluji în Cluj

Dionisie Kenan Wang a devenit primul preot ortodox de origine chineză din România, potrivit informațiilor publicate de Observator. Acesta va […] Citește!

Bătaie într-o benzinărie din Argeș, după un conflict în trafic pe Autostrada A1. Doi bărbați au fost reținuți

Un șofer de 47 de ani, din Craiova, a fost agresat de doi bărbați într-o benzinărie din județul Argeș, după […] Citește!

Maria Dănilă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica și a stabilit un record feminin

Alpinista română Maria Dănilă a câștigat proba de 100 de kilometri din cadrul competiției Antarctic Ice Ultra 2026, încheind cursa […] Citește!

Edward Iordănescu a numit două favorite la titlu: „Una este o surpriză”

Edward Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, este, momentan, liber de contract, dar în negocieri pentru a reveni ca tehnician fie […] Citește!

Gigi Becali, furios! Cine este principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri”

Gigi Becali este nemulțumit de transferurile realizate de FCSB și consideră că Florin Cernat poartă principala responsabilitate pentru ultimele achiziții […] Citește!

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026! Harry Kane, lăsat pe dinafară

A fost anunțată echipa ideală a lumii în 2026, desemnată de FIFPRO, Federația Internațională a Fotbaliștilor Profesioniști, în urma voturilor […] Citește!

Giovanni Becali știe cine se va lupta la titlu!

Giovanni Becali (74 de ani) știe cine se va lupta la titlu în acest sezon. Superliga a ajuns la jumătatea […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete