Pe Valea Dâmboviței, în satul Cetățeni, la o distanță de 22 km de municipiul Câmpulung, pe o stâncă înaltă, la 881 de metri altitudine, străjuiește văile muscelene Mănăstirea Cetăţuia – Negru Vodă, cea de-a treia biserică rupestră din județul Argeș. Supranumită și Meteora României, Cetățuia are legături strânse cu Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

Sfântul Apostol Andrei şi creştinii din regiunea Muscelului

Legenda spune că prin acest loc a trecut chiar Sfântul Apostol Andrei, care, găsind un mare preot al dacilor, l-ar fi creștinat, acela devenind primul episcop al cetății, iar prin acel episcop s-a răspândit credința în acea zonă.
O altă legătură tainică între Sfântul Apostol Andrei și Cetățuia este marcată de asprimea postului. Sfântul Andrei fiind mai întâi ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, a învățat de la acesta să postească aspru. La fel ca apostolul creştinător, călugării de la Cetățuia se nevoiesc și postesc sârguincios.

„Pustnicii de pe Valea Chiliilor, din zona Cetățuii, căci și astăzi există pustnici acolo, au un mod mai aspru de a posti, la fel și viața monahală. Pustnicii creștini de la Cetățuia se asemănau în viețuire celor daci, numiți Kapnobatai (cei care merg deasupra norilor). Viețuitorii de la mănăstire sunt peste nori, deoarece atunci când norii coboară peste munte, mănăstirea rămâne deasupra lor, ca o punte între lumi, astfel că monahii văd și lumea de jos, dar și cerul cu strălucirea sa. Pustnicii creștini au învățat asprimea postului de la Sfântul Andrei și aceasta a fost continuată de toți cei care se nevoiesc acolo”.
Ctitorul mănăstirii nu se cunoaște cu exactitate, însă istoricul Virgil N. Drăghiceanu afirma că ar fi vorba de voievodul Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, pentru că anume el apare în al treilea strat de frescă din naos. Tradiţia locală susţine că primul ctitor ar fi fost chiar Negru Vodă. Biserica din peşteră, atribuită lui Negru Vodă, a fost înființată în secolul al XIII-lea, odată cu Cetatea Câmpulung Muscel, prima capitală a Ţării Româneşti.

Citește și „Arta naivă” la Piteşti

Cuviosul Ioanichie, odorul de mare preţ al aşezământului monahal

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (pomenirea se face la 26 iulie), ale cărui sfinte moaște au fost descoperite în anul 1944, este pentru toţi creştinii un exemplu de smerenie și nevoință, trăind într-o ascultare desăvârșită.
Născut din părinți evlavioși, el s-a călugărit la Mănăstirea Cetățuia. După moartea voievodului Mihai Viteazul, acesta s-a retras într-o peșteră, lângă schit, unde s-a nevoit timp de 30 de ani. Cunoscându-și dinainte sfârșitul, sfântul și-a pregătit singur mormântul, scriind deasupra anul morții sale – 1638.
Sfântul a arătat smerenie și ascultare chiar și după trecerea la Domnul, deoarece, de la 1638 până la 1944, sfintele sale moaște au rămas ascunse în peștera unde a murit, fiind descoperite prin lucrarea lui Dumnezeu de egumenul Schitului Cetățuia, Pimen Bărbieru, dimpreună cu monahul Isidor. Acestea erau învelite complet în pânză de păianjen.
Odată cu venirea la putere a regimului comunist, sfintele moaște ale părintelui Ioanichie puteau fi în pericol, așa că părintele Pimen, pentru a le salva, le-a îngropat într-un loc ascuns. Mănăstirea a fost apoi pustiită de către noul regim, rămânând doar câţiva pustnici ascunși în munţi.

Citește și Vioara lui Enescu, găsită de Arghezi la Schitul Trivale

Viața monahală a fost reluată la începutul anilor ‘90, odată cu venirea părintelui Modest Ghinea. Acesta aflase de existența moaștelor din Patericul românesc redactat de părintele Ioanichie Bălan și a încercat să afle unde sunt. Părintele Pimen avea o soră, monahia Doroteea de la Pasărea, căreia i-a încredințat taina locului unde erau ascunse moaștele, în speranța că vor veni vremuri mai bune. Maica Doroteea a trăit 101 ani, iar părintele Modest, știind legătura ce existase între părintele Pimen și ea, a mers la ea și a aflat că sfintele moaște erau îngropate alături de alte două racle, lângă peretele exterior al mănăstirii, unde era cimitirul. În acest chip au fost descoperite din nou moaștele Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel. S-a hotărât ca zi de pomenire a acestui cuvios data de 26 iulie, deoarece anume în această zi au fost descoperite a doua oară cinstitele sale moaște, cât și icoana sa, pictată pe o piatră de râu, ascunsă în beciul clopotniței.
Din 2013, racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Cuvios Ioanichie a fost mutată la Mănăstirea “Negru Vodă” din oraşul Câmpulung, pentru ca mai mulţi pelerini să aibă acces la acestea, în vechea mănăstire rămânând numai o părticică, drept amintire a primei case a cuviosului.

Citește și „Antanasiile” şi „Strigatul peste sat”, importante obiceiuri populare în miez de iarnă în Argeş

Minunea, de la Izvorul Tămăduirii până la Adormirea Maicii Domnului

În mănăstire nu există sursă de apă, însă de la Izvorul Tămăduirii până la Adormirea Maicii Domnului are loc o minune. Din biserica de piatră se formează un mic izvor cu apă tămăduitoare. Legenda locului ne dezvăluie faptul că aici s-au rugat Negru Vodă împreună cu soția sa, iar ca semn divin că au fost ascultați, stânca s-a topit chiar sub genunchii lor.
Emil Apostol ne vorbeşte despre veridicitatea puterii miraculoase a apei și prin prisma unei mărturii a unei femei.

”O mamă care avea un copil mut și care nu putea să meargă a auzit de binefacerile de la Cetățuia și de izvorul din biserica rupestră şi a făcut în așa fel încât să-l ducă pe acesta la izvor. După ce a gustat din apă și au plecat spre casă, pe poteca de la mănăstire, copilul i-a spus femeii: «Mamă, lasă-mă jos, că vreau să merg!» Astfel, credința în Dumnezeu și evlavia la Maica Domnului, prin acea apă, au făcut pe copil să vorbească și să meargă”.

Din această apă au gustat toți marii voievozi, iar Constantin Brâncoveanu, care a ajutat și la pictură, venea adesea aici să guste din apa binecuvântată. Unii pelerini vin pentru prima dată la Cetățuia, iar alții consideră mănăstirea ca fiind casa lor, totuşi toți cei care pornesc în urcușul duhovnicesc spre mănăstirea de deasupra norilor mărturisesc despre sfințenia locului, dobândită de-a lungul miilor de ani de rugăciune neîncetată.

Sursa: ziarullumina.ro

Citește și Am bătut ţăruşul noii Biblioteci Judeţene!