Ion Georgescu, primarul suspendat al orașului Mioveni, își va petrece, cel mai probabil, sărbătorile în spatele gratiilor. Așa au decis astăzi, magistrații de la Tribunalul Argeș.
Procurorii sunt care au cerut prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 zile în dosarul în care Georgescu este acuzat de trafic de influență, iar magistrații au acceptat propunerea.
Decizia nu este însă una definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 48 de ore de la comunicare.
Citește și Cu cât cresc salariile la Dacia în 2024. Negocieri finalizate
„În temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. 4 şi 6 C.proc.pen.: Menţine măsura arestului preventiv dispusă prin încheierea nr. 143/05.10.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş în dosarul nr. 4939/109/2023 faţă inculpatul GI. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 10.01.2024 ora 09:30. În temeiul art. 205 alin. 1 C.proc.pen.: Împotriva prezentei încheieri se poate formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 21.12.2023, ora 13:00” se arată în decizia magistraților.
0 Comentarii