Web Analytics

articol scris duminică, 10 august 2025

Luni încep probele scrise ale Bacalaureatului, sesiunea a doua. Sunt așteptați peste 30.200 de candidați

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat 2025, sesiunea a doua, încep, luni, cu cea la Limba şi literatura română. Marţi va avea loc proba scrisă obligatorie a profilului, iar miercuri proba scrisă la alegere a profilului şi specializării. Joi este programată proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele se vor afişa în 18 august, până la ora 12:00, iar între orele 14.00 şi 18.00 pot fi vizualizate lucrările scrise şi pot fi depuse contestaţii. Rezultatele finale se vor afişa în 26 august.

Citește și: Armand Chiriloiu, proces împotriva „Jurnalului de Argeş” pentru ca urşii de pe Transfăgărăşan să nu fie relocaţi. Timpul ne-a dat dreptate

La aceste probe sunt înscrişi peste 30.200 de absolvenţi de liceu, dintre care peste 18.200 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar circa 12.000 de candidaţi din promoţiile anterioare), care vor susţine examenul integral sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate. https://19c8b3434c3fc6562a36f4e2abe56843.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-45/html/container.html

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hagi, obiectiv clar pentru România în Liga Națiunilor: „Trebuie să câștigăm toate cele patru meciuri”

Selecționerul Gheorghe Hagi spune că este încrezător înaintea celor patru meciuri pe care România le va disputa în Liga Națiunilor […] Citește!

Lucrări pe Valea Oltului: DN7 intră din nou sub restricții. Ce se întâmplă cu traficul

Circulația pe Valea Oltului se desfășoară în condiții speciale în zonele unde se intervine pentru securizarea versanților de pe DN7. […] Citește!

A rămas fără apă și mâncare după trei zile pe munte. Intervenție Salvamont în Munții Maramureșului

Un tânăr ucrainean de 24 de ani a avut nevoie de ajutor după ce a petrecut trei zile în Munții […] Citește!

Școlile trebuie să amenajeze adăposturi în caz de cădere a dronelor. Ce trebuie făcut la RO-Alert

Ministerul Educației a transmis școlilor un set de instrucțiuni obligatorii pentru situațiile în care drone cad în apropierea unităților de […] Citește!

Al doilea dosar întocmit lui Alexandru Mihăilescu a fost retrimis la DIICOT Craiova, pentru refacerea urmăririi penale

Aşa cum am mai scris, prin decizia penală din 11.02.2026 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admis apelul declarat […] Citește!

Ioan Alexandru

16 Septembrie 2000: A încetat din viaţă poetul Ioan Alexandru. Volume: “Viaţa deocamdată”, “Infernul discutabil”, “Vămile pustiei”, “Imne”. 

La data de 16 Septembrie 2000 a încetat din viaţă poetul Ioan Alexandru (Ion Şandor). Volume: “Viaţa deocamdată”, “Infernul discutabil”, […] Citește!

Pitești. Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Spitalul Județean (video)

Un microscop de ultimă generație este testat, în această perioadă, în sala de operație a Secției de Neurochirurgie din cadrul […] Citește!

Bani în plus pentru pensie, printr-un cont separat. Noul sistem, adoptat de Parlament

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, legea privind Conturile de Economii și Investiții (CEI), cu 262 de […] Citește!

Căsătoriile forțate, sancționate cu închisoarea. Pedeapsa maximă ajunge la șapte ani

Parlamentul a adoptat miercuri, 16 septembrie, proiectul de lege care introduce sancțiuni penale pentru căsătoriile și conviețuirile forțate. În cazul faptelor […] Citește!

De la 1 ianuarie 2027, talonul de pensie va conține un cod QR sau un cod de bare

O propunere legislativă care prevede introducerea de la 1 ianuarie 2027 de coduri QR sau coduri de bare pe taloanele […] Citește!

Legea privind conturile de economii și investiții, adoptată de Parlament. Pensia de stat, Pilonul II și pensiile facultative rămân neschimbate

Românii vor putea să economisească și să investească pe termen lung pentru perioada pensionării printr-un nou tip de cont, care […] Citește!

A murit, la 111 ani, cea mai în vârstă persoană din România, o femeie din Cugir

Cea mai în vârstă persoană din România, o femeie supercentenară din oraşul Cugir, a decedat la 111 ani, potrivit unui […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Fără Dacia suntem nimeni în drum!

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!