Vești bune de la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” din Pitești: lucrările de reabilitare decurg foarte bine de această dată. Și asta după ce primul contract de reabilitare a fost reziliat și a fost organizată o altă licitație, câștigată de o firmă din Pitești.
„Contractul pe cele două corpuri este pe 24 de luni. Lucrările au început conform ordinului de începere a lucrărilor pe 18 ianuarie, dar asta nu înseamnă că practic au început pe 18, pentru că există o perioadă de organizare de șantier, care durează de la o săptămână sau zece zile, la 12 zile și dacă vreți o părere a unui om care stă prin curtea aceasta și vede ce se întâmplă, eu zic că merg bine și chiar foarte bine ca ritm de muncă. Deja s-au apucat de acoperiș și o parte din acoperișul dinspre sala de sport este acoperit cu țiglă nouă. Sperăm ca în luna septembrie a anului școlar viitor să putem intra în corpul din spate, dar asta nu depinde de noi, depinde doar de constructori, dar dacă vor lucra în ritmul acesta cred că vor termina. Miercurea trecută, de dimineață, a fost prima ședință de șantier de când au început lucrările. Mi s-a spus atunci că ar trebui să începem licitația pentru gaze și pentru curent, ca să fim în timp util, astfel să nu ne trezim că dumnealor au terminat și noi nu avem aceste uitilități. Bănuiesc că dacă fac aceste afirmații, mă refer la constructori, bănuiesc că sunt fundamentate, dar la ritmul la care se lucreză își vor onora această promisiune. De data aceasta există un diriginte de șantier, este un șantier organizat, nu ca data trecută”, ne-a declarat Alina Manea, directorul Colegiului Naţional „I.C. Brătianu”. Reamintim că în noiembrie 2014 s-a reziliat contractul făcut cu o firmă din Zalău pentru reabilitarea Colegiului din cauza gradului extrem de mic de execuție a lucrărilor.
Alina Şain