Relația pe linie de partid dintre liderul USR, Cătălin Drulă, și Elena Lasconi nu a fost una liniștită în ultimul timp. A fost situația creată în noiembrie anul trecut, atunci când primărița Câmpulungului a fost scoasă de pe lista de candidaturi USR pentru europarlamentare, acolo unde figura pe prima poziție, apoi renunțarea lui Lasconi la funcția de vicepreședinte de partid la nivel județean. La mijloc se afla mereu Cătălin Drulă, astfel că, la un moment dat, primărița de la Câmpulung a amenințat cu candidatura independentă la Primărie, în condițiile în care, spunea ea, va continua, totuși, să lupte pentru valorile și principiile USR-ului. Totul depindea și de ce se întâmplă acolo sus, la nivelul conducerii naționale a partidului…
Inevitabil, atunci când a avut loc lansarea candidaților Alianței Dreapta Unită în Argeș, Lasconi a dat peste Drulă. Și viceversa! A fost o întâlnire amicală, susţindardul partidului. Cum a fost? Păi… ”Cum să fie? A fost OK! Am și făcut glume cu el. Ați văzut că a zis că sunt un exemplu…”, ne-a spus primărița Câmpulungului. Și susține că ce a fost, a fost. ”De ce să existe resentimente, că doar tragem la aceeași căruță. Nu am simțit așa ceva nici din partea lui, dar, oricum, el nu e prea deschis, așa, ca mine. Și eu nu sunt orgolioasă, deloc! Și nu pot să uit că cei din partid m-au ajutat, Câmpulungul a primit bani în fiecare an prin legea bugetului de stat. Și mă înțeleg foarte bine cu Ionuț Moșteanu, spre exemplu. Eu le-am spus de la început că am două condiții: să nu mă influențeze politic și să mă ajute, să ajute Câmpulungul!”, a declarat Elena Lasconi.
Cătălin Ioan Butoiu
Citește și Lasconi a mai câştigat o luptă şi şi-a impus pretenţiile în Dreapta Unită
LASCONI FUGI TARE…NU AI REALIZAT MAI NIMIC PENTRU CAMPULUG.
IMI ESTE RUSINE MIE CAND INTRU IN ORAS PE CENTURA…
LASA PE ALTCINEVA.
NU E DE TINE.