Lora va cânta la Ziua Comunei Bascov

de | 23.08.2017 18:09 | Politica si Administratie

6 bascovDuminică 27 august, cu începere de la ora 13, pe izlazul Aninoasa din satul Brăileni va avea loc cea de-a XI-a ediție a Zilei Comunei Bascov. Ca și în anii precedenți, primarul Gheorghe Stancu și echipa sa au pregătit un program special și foarte atractiv pentru miile de spectatori ce vor veni la eveniment. Vor concerta printre alții îndrăgiții artiști Aurel Moldoveanu, Lora, Ionuț Fulea și Mariana Stan.

Pe scenă vor evolua de asemenea grupul de fluierași din Corbi, ansamblul „Plai de dor” din Mioveni, ansamblul de dansuri „Dorul” și grupul vocal bărbătesc „Doruri muscelene”. Ansamblul „Doiana Bascovului” va susține un program special de muzică și dansuri. De la ora 22.45 va avea loc o tombolă cu premii tentante pentru toți participanții la eveniment. Tombola va fi urmată de un spectaculos foc de artificii.
Mai trebuie precizat că pe 26 august, de la ora 17.30, la Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov vor fi premiate cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Cu același prilej vor fi premiați elevii și sportivii din Bascov cu rezultate deosebite.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii