
Ședință mare la Ștefănești, la sfârșit de săptămână, pentru rezolvarea crizei transportului public de călători.
Primărița Jenica Dumitru a postat pe contul ei de Facebook și pe cel al Primăriei, fotografii de întâlnirea pe marginea celei mai fierbinți dintre probleme orașului. Tot doamna edil șef a anunțat sâmbătă, din nou, pe cele două conturi, că a rezolvat criza și că a semnat actele cu o firma de transport pentru asigurarea acestuia în următoarele 6 luni.
A publicat și o poză din biroul ei, parafând actele cu patronul firmei de transport.
„Nu trebuie să-i faci pe ceilalţi răspunzători de faptele tale, trebuie sa fii tu responsabil. Dar ce faci când nu e posibil, iar vinovații se ascund? Decontezi greșelile altora încercând să faci ce e bine și corect pentru mii de oameni care vor putea merge din nou la școală și serviciu. Multumesc transportatorilor, multumesc puținilor angajați responsabili și tuturor celor care ati scris, presă sau cetățeni! În viață contează faptele, iar eu am semnat acum actele de licentă pentru o perioadă de 6 luni și avem din nou transport! Drum bun! Succes la șșoală în semestrul 2! Spor la muncă!”, scrie Jenica Dumitru pe pagina sa de Fcaebook și pe cea a Primăriei Ștefănești.
În realitate, primărița minte sau spune adevărul doar pe jumătate, în sensul că se va relua circulația pe vechile trasee, însă doar până la capătul de la Valea Mare (punctul Radic Star) sau Ana IMEP, adică până la primul pod de la intrarea în Pitești, cel de pe râul Doamnei. Fiindcă legea nu permite firmei de transport să între în Pitești, aspect care a și generat criza (sau poate să între în Pitești, dar e obligatoriu să meargă în autogara Sud, să debarce călătorii).
Practic, există riscul real că toți locuitorii Ștefăneștiului, inclusiv copiii care vor merge luni la școala, să traverseze pe jos cele două poduri, de peste râul Doamnei și Argeș ca să ajungă în Pitești.
De altfel, pe conturile amintite, multă lume întreabă de traseul exact. Primărița nu răspunde, ceea ce ar putea însemna recunoașterea faptului că transportul e doar până la podul de peste râul Doamnei, la granița cu Piteștiul și că această criză persistă.
De la Ana IMEP, Dumnezeu, cu mila
O serie de comentarii la una dintre șirile cu acest subiect postate pe site-ul Primăriei Ștefănești conturează exact situația unei crize nerezolvate. Claudia Minca, o angajată a Primăriei, apreciată de primărița Jenica Dumitru drept una dintre colaboratoarele care s-au implicat în rezolvarea situație, recunoaște ca oamenii vor fi dați jos din mijloacele de transport la ANA Imep.
„Bravooo! Până la Ana-Imep, apoi pe jos !!”, comentează Mihail Gabriel, un cetățean al orașului.
Iar răspunsul angajatei primăriei e elocvent:
„De la Ana IMEP vom găsi solutii sa ajungeți în siguranta în Pitesti. Mulțumesc” , răspunde Claudia Minca.

0 Comentarii