Web Analytics
scris luni, 03.10.2022

Ligia Deca este noul ministru al Educației

Ligia Deca este noul ministru al Educației. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul chiar în ziua deschiderii noului an universitar 2022-2023. Ligia Deca depune jurământul de învestitură, astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, la ora 18.00. Este primul ministru al Educației care a fost președintele unei asociații studențești (ANOSR) și care nu are toate gradele de profesor sau cercetător – este lector universitar la SNSPA, unde predă Studii europene.

Ligia Deca este noul ministru al Educației

Citește și: Sala de sport din comuna Albota este în construcție


Ligia Deca a fost numită consilier de stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcția de consilier prezidențial. Este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012), potrivit Biografiei prezentate de Administrația Prezidențială.
În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).
Autoare și coautoare a numeroase articole și studii publicate în reviste de prestigiu din domeniul politicilor educaționale, cu o activitate științifică ce a vizat subiecte variate, de la internaționalizarea educației superioare la practicile educaționale de adaptare la contextul pandemiei COVID-19, Ligia Deca a colaborat, în calitate de expert, cu EQAR, DAAD, Consiliul Europei, Comisia Europeană etc. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...