În cadrul celei de a doua etape din Liga 2, Muscelul Câmpulung a învins pe FC Bihor Oradea, scor 2-1
Prima repriză le-a aparținut bihorenilor, care au fost mai incisivi în atac și și-au creat câteva ocazii periculoase prin Farcaș și Sergiu Jurj. Deschiderea de scor a avut loc în minutul 23, atunci când Albert Stahl a sprintat pe partea dreapta, fructificând astfel o pasă lungă, trimisă din propria apărare , a trecut în viteză de fundașul advers și a pasat pe jos, în fața porții, de unde Sergiu Jurj a plasat mingea cu latul, în poarta apărată de Voicu. FC Bihor își putea dubla avantajul pe tabelă în minutul 57, atunci când fundașii celor de la Câmpulung Muscel au făcut o serie de gafe în marginea propriului careu. Ioan Hora a speculat greșeala adversarilor, dar mingea trimisă de acesta a trecut milimetric pe lângă poartă.
În minutul 61, muscelenii au reușit să egaleze prin Robert Ene, care a marcat printr-un șut din apropierea punctului de la 11 metri, după o pasă excelentă a lui Alexandru Popescu. Șapte minute mai târziu, Muscelul Câmpulung a trecut în avantaj pe tabelă. La două minute după intrarea pe teren, Darius Ciurea a reușit să marcheze cu un șut din careu.
Citește și: Lasconi: „10 august, ziua în care PSD ne-a arătat cât de departe merge când are puterea”
Scor final, AFC Câmpulung Muscel – FC Bihor 2-1, iar bihorenii așteaptă acum duelul de acasă cu FC Argeș,, pentru a obține prima victorie în Liga a 2-a.Echipele de start
Muscelul: Voicu – Stelea, Gîșă, Sanda, Brumă – Jenaru, Vasile – Ene, Ghiță, Enache – Popescu. Rezerve: Bălănică, Stanici, Popescu, Stancu, Coman, Ciurea, Ntamack, Niță, Longher
Bihor: Garcia – Cucu, Giafer, Băican, Ban – Farcaș, Filip, Stahl – Moga, S. Jurj, Hora Rezerve: Rus, Gunie, Sala, Ioviță, Gitye, C. Jurj, Cherman, Chirițoiu, Ciurescu
0 Comentarii