Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Costin Petre Cătălin, lichidator judiciar acuzat de luare de mită și fals intelectual. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș.
Potrivit DNA, pe 09 aprilie 2013, Costin Petre Cătălin, în calitate de lichidator judiciar a fost desemnat de Tribunalul Specializat Argeș, să administreze procedura simplificată de insolvență în cazul unei societăți comerciale. În acest context, Costin a pretins de la administratorul acestei firme 10.000 lei, în scopul de a nu întreprinde demersurile necesare pentru angajarea răspunderii personale a administratorului precum și pentru a nu fi anulate o serie de vânzări făcute de administrator în dauna creditorilor. Executorul a pretins cu titlu de mită suma totală de 10.000 lei, din care a primit ulterior, în mai multe tranșe, 5.500 lei, astfel : 1. În cursul lunii aprilie 2013, Costin a cerut de la administratorul societății comerciale suma de 4.500 lei (reprezentând procentul de 15% din valoarea totală a datoriilor firmei), pentru ca, în calitatea sa de lichidator judiciar, să nu-și îndeplinească îndatoririle sale, privind efectuarea demersurilor necesare atragerii răspunderii personale a administratorului . În cursul lunii mai 2013, inculpatul Costin Petre Cătălin a primit din banii pretinși suma de 1.000 lei. 2. În data de 16.12.2013, Costin Petre Cătălin și-a majorat solicitarea inițială, cu motivația că au apărut împrejurări pe care nu le-a cunoscut în debutul derulării procedurii de insolvență a firmei, respectiv înstrăinarea de către administrator a unor bunuri mobile ale societății, stabilind cu titlu de mită suma totală de 10.000 lei. Întrucât în luna aprilie 2013 a fost achitată suma de 1.000 lei, executorul a solicitat să i se mai remită efectiv suma de 9.000 de lei în două tranșe de câte 4.500 lei. Costin Petre Cătălin a pretins acești bani, pentru ca, în calitatea sa de lichidator judiciar, să retragă acțiunile formulate deja la instanța de judecată pentru anularea unor transferuri patrimoniale. La data de 19.12.2013, Costin Petre Cătălin a primit o tranșă în sumă de 4.500 lei de la administratorul firmei respective, iar la data de 13.03.2014 a mai primit restul de 4500 lei. În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI. D.G.




0 Comentarii