Web Analytics
scris luni, 09.03.2020

Liberalii piteşteni refuză să susţină o candidatură a lui Apostoliceanu la Primărie: „Refuzăm orice asociere cu membrii grupărilor din PSD”

Într-un articol publicat pe site-ul Jurnalul de Argeş sâmbătă 7 martie, Adrian Miuţescu, liderul PNL Argeş, a declarat că a avut o discuţie cu viceprimarul social-democrat Sorin Apostoliceanu legat de o potenţială susţinere a acestuia la Primăria Piteşti. Contactat de Jurnalul de Argeş, Sorin Apostoliceanu nu a dorit să comenteze acest subiect.

Liberalii piteşteni refuză să susţină o candidatură a lui Apostoliceanu la Primărie: „Refuzăm orice asociere cu membrii grupărilor din PSD”

A avut reacţie în schimb PNL Piteşti. Într-un comunicat de presă semnat de Marius Postelnicescu-preşedinte PNL Piteşti şi Narcis Sofianu-preşedinte Liga Aleşilor Locali Argeş, liberalii resping orice susţinere pentru Apostoliceanu.

„În replică la intoxicările privind o eventuală susținere a liberalilor pentru candidatura domnului Sorin Apostoliceanu (PSD) la funcția de primar al Municipiului Pitești, facem următoarele precizări: Domnul Sorin Apostoliceanu (cunoscut ca viceprimar și lider PSD) nu a depus o cerere de înscriere la PNL Pitești până astăzi, liberalii piteșteni vor să susțină un candidat liberal şi organizația PNL Pitești refuză orice asociere cu oricare dintre membri grupărilor din PSD”, se precizează în comunicat.

 

Distribuie!

1 Comentariu

  1. apostoliceanu este catelusul lui ionica si al psd-ului, cel mai incult viceprimar posibil,un pupincurist,daca se inscrie in pnl …e grav

Articole asemănătoare

Mașină răsturnată pe A1

Accident rutier produs sâmbătă pe Autostrada A1, pe sensul spre București. Din primele informații,...

Ultimele articole

Mașină răsturnată pe A1

Accident rutier produs sâmbătă pe Autostrada A1, pe sensul spre București. Din primele informații,...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...