Web Analytics

Lereştenii, prinşi în scandalul Dragnea – SPP

de | 7.02.2018 21:38 | Actualitate

10 01Guvernul Dăncilă şi-a început mandatul cu o premieră, iar toţi miniştrii au renunţat pe 30 ianuarie 2018 la protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază. Acest lucru s-a întâmplat la câteva ore după ce liderul PSD Liviu Dragnea a dezvăluit că generalul Lucian Pahonţu, şeful SPP, a transmis că va fi executat până în martie, acuzând faptul că acesta a fost implicat mai mult decât era cazul în Guvern.
Pe de altă parte, dezvăluiri extrem de interesante pe acest subiect au fost făcute şi de jurnalista Sorina Matei. Ea îl acuză pe general că „în 12 ani de când e pe funcţie, s-a transformat într-un personaj toxic implicat în multe dealuri şi a atras toată instituţia publică şi militară după el în aceste jocuri”.
În toată această tevatură s-au făcut referiri şi la lereşteni, cunoscut fiind faptul că Lucian Pahonţu este originar din comuna Lereşti. Tot Sorina Matei spune că „în SPP, toată lumea e din comuna Lereşti, de unde e Pahonţu”.
Generalul a venit ultima dată în Muscel, în postură oficială, în anul 2016, atunci când municipiul Câmpulung a fost vizitat de preşedintele Klaus Iohannis.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii