Web Analytics
scris miercuri, 25.03.2026

Legea ordinului de protecție, promulgată de Nicușor Dan: Poliția va fi notificată în maximum 5 ore

Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri modificările la legea privind prevenirea și combaterea violenței domestice, care introduc termene clare pentru comunicarea ordinului de protecție și noi obligații pentru autorități.

Citește și: S-a asfaltat, acum se sparge! Intervenţia lui Dorel la DN 73

Potrivit noilor prevederi, hotărârea privind ordinul de protecție va fi transmisă structurilor Poliției Române în maximum cinci ore de la pronunțare, în funcție de domiciliul victimei sau al agresorului. O copie va fi trimisă şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, precum şi reprezentantului autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor infracţiunilor.

Potrivit Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, cu cel puţin 14 zile anterioare expirării duratei pentru care a fost emis ordinul de protecţie, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a contacta victima pentru a o informa cu privire la dreptul acesteia de a solicita prelungirea ordinului de protecţie, în cazul în care motivele emiterii acestuia subzistă sau în cazul în care au apărut motive noi.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită