Centrul Cultural Pitești organizează o lectură-spectacol din cele mai recente creații ale poetului și graficianului Florin Nicolescu, având-o invitată pe poeta Simona Vasilescu. Originar din municipiul Curtea de Argeș, Florin Nicolescu a absolvit Liceul Militar din Breaza și a lucrat la Institutul de Proiectări Argeș. Este membru al Cenaclului Literar „Liviu Rebreanu” și s-a remarcat în viața culturală a urbei printr-o serie de expoziții de grafică, dar și lecturi publice din creațiile sale literare.
Manifestarea va avea loc miercuri, 28 februarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.




0 Comentarii