Nu cu mult timp în urmă, Muzeul Municipal din Câmpulung în colaborare cu Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, a lansat ediția a doua a volumului de memorii ”În luptă cu Regimentul 30 Muscel” al locotenent colonelului, pe atunci, Corneliu Calotescu. Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și a depășit cu mult prin sinceritate și adevăr multe acțiuni desfășurate în această perioadă. Prima ediție a apărut în 1926. Ulterior nu a mai fost publicată, intrând pe lista lucrărilor interzise de comuniști întrucât autorul a fost considerat criminal de război pentru perioada cât a fost guvernatorul Bucovinei. Faptul că nu a avut aceeași soartă ca Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, dovedește că acuzațiile nu erau fondate. Totuși el este și astăzi la index, încât actul celor din Cîmpulung este cu atât mai remarcabil. În continuare, cu modestie încerc să mă înscriu pe aceeași linie, oferindu-vă și alte informații inedite despre Corneliu Calotescu.
S-a născut la 19 noiembrie 1889 într-o familie de militari cu tradiţie, ca fiu al lui Constantin şi al Feliciei Calotescu. Tatăl său, colonelul Constantin Calotescu, a fost comandantul Regimentului 30 Dorobanți Muscel în timpul Primului Război Mondial. Corneliu Calotescu a urmat tot cariera armelor, absolvind cu rezultate excelente cursurile Şcolii Militare de Infanterie în anul 1910. Avansat la gradul de sublocotenent, a fost repartizat la Regimentul 30 Dorobanţi Muscel, o unitate cu mari tradiţii de luptă. În marea încleştare din anul 1917, pe frontul din sudul Moldovei luptau alături tatăl lor, Tiberiu, sublocotenent în rezervă la acelaşi regiment, şi Corneliu, ofițer activ.
În carte se povestește cum, la un moment dat, în timpul bătăliei de la Mărăşti, colonelul Calotescu a fost chemat într-un anume punct al dispozitivului de apărare. Acolo, aşezat într-o căruţă se afla trupul neînsufleţit al fiului său, Tiberiu. Pentru că nu era timp nici măcar pentru lacrimi, tatăl şi-a îmbrăţişat fiul, a salutat şi s-a îndreptat în fugă spre punctul de comandă al regimentului. După război, atât tatăl, cât şi fiul rămas în viaţă au fost decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul” în grad de cavaler.
Cariera militară a ofițerului Corneliu Calotescu a evoluat impetuos: la 1 octombrie 1936 a fost numit şef de Stat Major al Corpului 5 Armată, la 1 octombrie 1939 comandant al Brigăzii 5 Infanterie, la 25 octombrie acelaşi an fiind avansat la gradul de general de brigadă.
Cunoscându-l foarte bine din perioada când a fost comandant la Piteşti, generalul Antonescu l-a numit guvernator al Bucovinei la 5 septembrie 1941. În 1942 a fost avansat general de divizie şi a preluat comanda Diviziei 3 Infanterie din Piteşti. Ulterior a mai comandat şi Divizia 2 Munte, luptând pentru eliberarea Ardealului.
După război a fost trecut în rezervă şi judecat în ipostaza de criminal de război, la 22 mai 1945 fiind condamnat la moarte. După o lungă perioadă de timp, în care îşi aştepta moartea cu fiecare intrare a gardianului în celulă, pedeapsa i-a fost comutată cu închisoare pe viaţă. Au urmat 12 ani de detenţie la Aiud, într-o celulă de beton, interzicându-i-se orice legătură cu familia. A fost eliberat în anul 1957. Timp de 10 ani i s-au interzis toate drepturile. Omul care fusese decorat cu „Steaua României” cu spade, „Crucea de Fier” a Germaniei şi „Legiunea de Onoare” a Franţei locuia într-un garaj, supravieţuind din vânzarea câtorva dintre lucrurile rămase. În aprilie 1968, când a vizitat România, preşedintele Franţei Charles de Gaulle a întrebat ce mai face fostul său coleg de la Academia Militară „Saint Cyr”, manifestându-și dorința de a-l revedea. În trei zile, Corneliu Calotescu a fost reabilitat, a primit pensie şi i s-a repartizat un apartament confortabil, complet mobilat. Apoi, în uniformă de general, a fost prezentat fostului său coleg de la „Saint Cyr”. C-așa-i în tenis…
Prof. dr. Cornel Carp