Nu cu mult timp în urmă, Muzeul Municipal din Câmpulung în colaborare cu Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, a lansat ediția a doua a volumului de memorii ”În luptă cu Regimentul 30 Muscel” al locotenent colonelului, pe atunci, Corneliu Calotescu. Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și a depășit cu mult prin sinceritate și adevăr multe acțiuni desfășurate în această perioadă. Prima ediție a apărut în 1926. Ulterior nu a mai fost publicată, intrând pe lista lucrărilor interzise de comuniști întrucât autorul a fost considerat criminal de război pentru perioada cât a fost guvernatorul Bucovinei. Faptul că nu a avut aceeași soartă ca Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, dovedește că acuzațiile nu erau fondate. Totuși el este și astăzi la index, încât actul celor din Cîmpulung este cu atât mai remarcabil. În continuare, cu modestie încerc să mă înscriu pe aceeași linie, oferindu-vă și alte informații inedite despre Corneliu Calotescu.
S-a născut la 19 noiembrie 1889 într-o familie de militari cu tradiţie, ca fiu al lui Constantin şi al Feliciei Calotescu. Tatăl său, colonelul Constantin Calotescu, a fost comandantul Regimentului 30 Dorobanți Muscel în timpul Primului Război Mondial. Corneliu Calotescu a urmat tot cariera armelor, absolvind cu rezultate excelente cursurile Şcolii Militare de Infanterie în anul 1910. Avansat la gradul de sublocotenent, a fost repartizat la Regimentul 30 Dorobanţi Muscel, o unitate cu mari tradiţii de luptă. În marea încleştare din anul 1917, pe frontul din sudul Moldovei luptau alături tatăl lor, Tiberiu, sublocotenent în rezervă la acelaşi regiment, şi Corneliu, ofițer activ.
În carte se povestește cum, la un moment dat, în timpul bătăliei de la Mărăşti, colonelul Calotescu a fost chemat într-un anume punct al dispozitivului de apărare. Acolo, aşezat într-o căruţă se afla trupul neînsufleţit al fiului său, Tiberiu. Pentru că nu era timp nici măcar pentru lacrimi, tatăl şi-a îmbrăţişat fiul, a salutat şi s-a îndreptat în fugă spre punctul de comandă al regimentului. După război, atât tatăl, cât şi fiul rămas în viaţă au fost decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul” în grad de cavaler.
Cariera militară a ofițerului Corneliu Calotescu a evoluat impetuos: la 1 octombrie 1936 a fost numit şef de Stat Major al Corpului 5 Armată, la 1 octombrie 1939 comandant al Brigăzii 5 Infanterie, la 25 octombrie acelaşi an fiind avansat la gradul de general de brigadă.
Cunoscându-l foarte bine din perioada când a fost comandant la Piteşti, generalul Antonescu l-a numit guvernator al Bucovinei la 5 septembrie 1941. În 1942 a fost avansat general de divizie şi a preluat comanda Diviziei 3 Infanterie din Piteşti. Ulterior a mai comandat şi Divizia 2 Munte, luptând pentru eliberarea Ardealului.
După război a fost trecut în rezervă şi judecat în ipostaza de criminal de război, la 22 mai 1945 fiind condamnat la moarte. După o lungă perioadă de timp, în care îşi aştepta moartea cu fiecare intrare a gardianului în celulă, pedeapsa i-a fost comutată cu închisoare pe viaţă. Au urmat 12 ani de detenţie la Aiud, într-o celulă de beton, interzicându-i-se orice legătură cu familia. A fost eliberat în anul 1957. Timp de 10 ani i s-au interzis toate drepturile. Omul care fusese decorat cu „Steaua României” cu spade, „Crucea de Fier” a Germaniei şi „Legiunea de Onoare” a Franţei locuia într-un garaj, supravieţuind din vânzarea câtorva dintre lucrurile rămase. În aprilie 1968, când a vizitat România, preşedintele Franţei Charles de Gaulle a întrebat ce mai face fostul său coleg de la Academia Militară „Saint Cyr”, manifestându-și dorința de a-l revedea. În trei zile, Corneliu Calotescu a fost reabilitat, a primit pensie şi i s-a repartizat un apartament confortabil, complet mobilat. Apoi, în uniformă de general, a fost prezentat fostului său coleg de la „Saint Cyr”. C-așa-i în tenis…
Prof. dr. Cornel Carp
articol scris joi, 10 ianuarie 2019
Lecţia de istorie. Generalul Corneliu Calotescu – cavaler al ordinului „Mihai Viteazul”

Distribuie!
FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027
Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!
Moșii de toamnă 2026. Ce se dă de pomană pe 7 noiembrie și ce tradiții respectă credincioșii
Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, sunt pomeniți cei trecuți la cele veșnice, cu prilejul Moșilor de toamnă, cunoscuți și sub numele […] Citește!
Portarul Ionuț Radu ratează ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor
Portarul Ionuț Radu nu va fi disponibil pentru ultimele două partide ale României din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei și Bosniei […] Citește!
Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”
La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!
Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”
După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!
Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”
Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!
Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”
FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!
Cum a comentat Nuno Campos eşecul cu FC Argeș: „Pierdem împreună, câștigăm împreună. Rezultatul este nedrept!”
Nuno Campos este un antrenor dezamăgit după ce echipa sa, Dinamo București, a pierdut în deplasare, la FC Argeș, cu […] Citește!
Bogdan Andone, după FC Argeș – Dinamo 2-1: „Dumnezeu ne-a răsplătit cu golul din finalul jocului”
Fără victorie în campionat de aproape trei luni, FC Argeș a dat lovitura în partida cu Dinamo. Bogdan Andone (51 […] Citește!
Escapade de weekend și ritualuri care merg cu tine
Spre deosebire de o vacanță lungă, o escapadă de weekend nu lasă loc pentru acomodare, acele câteva zile trec înainte […] Citește!
FC Argeș – Dinamo 2-1
Etapa a 15-a din SuperLiga a programat astăzi, la Mioveni, partida dintre FC Argeș și Dinamo , care s-a terminat […] Citește!
Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție
Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii