În materie civilă, dar și în materie penală, sesizarea instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, reprezintă o procedură ce poate fi utilizată exclusiv pe parcursul judecării unui litigiu, în cadrul căruia se pune în discuție, o problemă de drept, hotărâtoare pentru soluționarea cauzei.
Obiectul sesizării trebuie să priveasca o chestiune de drept, în legătură cu o judecată aflată în curs, pe rolul ÎCCJ, a unei curți de apel ori a unui tribunal (nu pe rolul judecătoriilor), iar acestea să fie învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță (în apel sau în recurs).
Pentru a putea face obiectul sesizării, problema de drept trebuie să fie veritabilă, putându-se concretiza de exemplu în modalități diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet, există sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare sau a devenit caduc.
Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către instanța investită, după dezbateri contradictorii ale părților din dosar.
Respectarea caracterului contradictoriu este asigurată pe durata întregii proceduri, începând cu etapa dezbaterilor privind sesizarea instanței supreme (unde părțile își pot expune punctul de vedere), dar și în etapa desfășurată înaintea instanței supreme, în care părțile, chiar dacă nu sunt citate, pot formula în scris puncte de vedere.
În situația în care, prin încheiere, completul în fața căruia se judeca. După caz apelul sau recursul, a dispus sesizarea instanței supreme, aceasta trebuie să indice motivele care susțin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată și cel al părților, dispunând totodată, suspendarea judecății cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile, privitoare la dezlegarea chestiunii de drept.
Dezlegarea dată de ÎCCJ, chestiunii de drept, este obligatorie pentru instanța care a formulat sesizarea, de la pronunțare cât și pentru celelalte instanțe judecătorești, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Decizia pronunţată de ÎCCJ, prin care a lamurit problema de drept, încetează a-și mai produce efectele începând cu data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale ce a făcut obiectul interpretării.
De exemplu, într-un litigiu civil, pe rolul Tribunalului Valcea, una dintre părți a solicitat instanței să sesizeze ÎCCJ, în vederea lămuririi urmatoarei chestiuni de drept: dacă dispoziţiile art. 478, alin. (4) din Codul de procedură civilă, dau posibilitatea părţilor să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe, sau se constituie într-o derogare, referitoare la interdicţia modificării cadrului procesual, în etapa apelului. ÎCCJ a admis sesizarea şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor menționate, explicitarea pretenţiilor implicite în apel, nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
0 Comentarii