În mod cert este unul dintre marii nedreptățiți ai istoriei noastre. ”Republica de la Ploiești” (am mai scris despre acest eveniment) i-a influențat negativ imaginea, caracterul picaresc al celor întâmplate la 8 august 1870 la Ploiești (încercarea de răsturnare a monarhiei) a devenit ulterior un motiv de ironie pentru oamenii serioși, la locul lor, de care a fost și este plină lumea. Însă nu se amintește decât în treacăt faptul că cei mai importanți actori ai acelei”lovituri de stat” au fost Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti și Eugeniu Carada – eminența cenușie a liberalilor în acele timpuri.
Prezența sa în tabăra complotiștilor care îl vor sili pe Cuza să abdice, deși se bucurase din plin de simpatia domnitorului (”Am ales țara”, o va spune mai târziu), declanșase deja antipatia oamenilor de bine: aventurier, șiret, ambițios, oportunist, lipsit de scrupule, demagog. Cuvinte grele, care, după cum vom vedea în continuare, nu-și au nici cea mai mică acoperire.
S-a născut la 1 ianuarie 1841 la Lipia, județul Buzău. Tatăl său, Dumitru Popescu, a murit de tânăr, lăsându-l pe Candiano orfan încă din copilărie. Mama sa, Zincuța Urziceanu, era nepoata domnitorului Alexandru Ghica. Ca orice tânăr fără prea mari susțineri financiare, urmează carierea militară, remarcându-se prin perseverență și inteligență, dar și un nonconformism de care nu va scăpa toată viața. Studiile le va desăvârși ulterior în Italia, unde va obține în 1874 diploma de doctor în drept. Totuși cămașa cazonă îl strângea cam tare, așa că a schimbat-o pentru o vreme cu cea civilă, lansându-se în niște proiecte vizionare, greu de acceptat pentru un tânăr de vârsta și condiția sa. Militează, în cele două ziare pe care le înființase, pentru unirea României cu Transilvania. Cu cele cincizeci de puști pe care le avea ascunse la Sinaia plănuia o revoltă care să scoată Transilvania de sub dominația austriacă și să pregătească unirea cu România. Vă rog să nu-l considerați nebun (etichetă primită după episodul Ploiești), hai să-i spunem exaltat. În Transilvania va lua legătura cu revoluționarii pașoptiști Simion Bărnuțiu, Simion Balint și Avram Iancu, va fi arestat și închis la Arad pentru uneltire împotriva stăpânirii austriece.
Însă cântecul de lebădă al lui Candiano Popescu a fost participarea la Războiul pentru Independență ca voluntar. Este avansat maior în toiul războiului și participă în fruntea Batalionului II Vânători la celebrul asalt asupra redutei Grivița (singura redută cucerită în timpul celei de-a treia bătălii de la Plevna). În timp ce alți pretendenți la nemurirea oferită de istorie fie fentaseră mobilizarea, fie le tremurau nădragii înaintea asaltului sinucigaș, Candiano strigă: „După mine, băieți!”. În acele timpuri tactica militară îi așeza pe comandanți în fruntea trupei, cu sabia într-o mână și pistolul în cealaltă, într-un grad de vulnerabilitate de cele mai multe ori fatal. De altfel, unul dintre ostașii săi, Grigore Ion, va intra în istorie capturând un drapel otoman.De asemenea, istoria îi reține pe căpitanul Nicolae Valter-Mărăcineanu și maiorul George Șonțu, căzuți în luptele pentru cucerirea Griviței, niciun cuvânt însă despre comandantul lor, dovadă că și ea poate avea prejudecăți.
Ordinul ”Steaua României” în grad de ofițer, ”Virtutea militară de aur”, ”Crucea trecerii Dunării”, Medalia ”Apărătorii Independenței” și Ordinul rus ”Crucea Sfântului Gheorghe” ce străluceau pe tunica ”Nebunului de la Ploiești” și le-ar fi dorit chiar și mulți dintre generalii de atunci. Până la urmă i se recunosc meritele excepționale, înaintând în ierarhia militară până la gradul de general de brigadă de cavalerie. Şi, ca ironie a sorții, cel care a vrut să-l detroneze pe regele Carol în 1870, exact peste zece ani, în 1880 va fi numit aghiotant al acestuia, funcție pe care o va îndeplini timp de 12 ani.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii