Răsfoind prestigioasa revistă ”Argeș” nr. 1 pe luna ianuarie a.c. mi-a atras atenția un articol intitulat: ”Un portret al lui Antonescu”, autor fiind distinsul profesor de istorie Florin Chivoci. Domnul profesor s-a remarcat în ultimul timp printre cei mai activi istorici preocupați să exploreze prin metode moderne aspecte mai puțin cunoscute din istoria urbei noastre.
Pe aceeași linie se înscrie și articolul sus menționat care apelează la memoriile academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici (anul acesta vom aniversa 100 de ani de la nașterea sa) pentru a scoate în evidență cum a fost perceput mareșalul în perioada cât a fost comandant al Garnizoanei Pitești și, implicit, al celebrei Divizii 3 Infanterie, cu reședința în orașul nostru.
În preambulul articolului, distinsul coleg face referire la cel care fusese numit comandant al Diviziei 3 Infanterie, post în care, după cum afirmă domnia sa, ”fusese «ostracizat» de regele Carol al II-lea, după ce fusese demis din funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei”.
Este de notorietate faptul că, încă de la instalarea pe tron a lui Carol al II-lea, în 1930, relațiile dintre cei doi nu erau deloc apropiate. Dorința viitorului mareșal era de a-l informa cât mai obiectiv pe noul suveran cu privire la starea gravă în care se afla armata. Încă de la început suveranul s-a arătat interesat de situația prezentată de acesta, dovadă că discuțiile au continuat chiar și după numirea sa în funcția de comandant al Diviziei 3 Infanterie. Ele se situau, desigur, în perioada tatonărilor, fiecare fiind interesat să cunoască mai bine intențiile celuilalt.
Citește și Lecţia de istorie. De la măreţie, la agonie…
Nu putem vorbi de ”ostracizare” în acel moment dacă ținem cont de faptul că regele, după o discuție care a durat 5-6 ore, purtată la 28 noiembrie 1933, l-a numit subșef al Marelui Stat Major prin decretul nr. 3057, în condițiile în care funcția de Șef al Marelui Stat Major nu era ocupată. În acest răstimp rămâne comandant al Diviziei. Este evident că Antonescu chiar lua lucrurile în serios, în vreme ce Carol trăgea de timp, ulterior numindu-l chiar ministru al Apărării în „guvernul celor 44 de zile”, condus de Octavian Goga. De altfel, demisia sa a dus la căderea guvernului după nici două luni de la instalare. Din acest moment, într-adevăr, apele se despart și totul se va sfârși cu „ostracizarea” sa, culminând cu stabilirea în 1940 a domiciliului forțat la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea.
Generalul de brigadă Ion Antonescu a fost numit la 1 iulie 1932 în funcția de comandant al Diviziei 3 Infanterie. Numirea s-a făcut în scopul realizării stagiului la comandă necesar avansării la gradul următor, cel de general de divizie.
Cât a stat în Pitești, aproape trei ani, a fost preocupat ”să lase urme”, în sensul pozitiv al cuvântului. În acest context, colaborează bine atât cu reprezentanții Prefecturii, cât și cu cei ai Primăriei Pitești.
Prin adresa nr. 14113 din 10 martie 1936, propunea ”amenajarea unui teren care să dea posibilitatea atât tinerilor, cât și populației de toate vârstele să practice higiena și sporturile în aer liber”. Este actul de naștere al Parcului ”Zăvoi”. Antonescu s-a ținut de cuvânt: armata s-a implicat, prestând 5.172 zile de muncă cu 55 militari, 8 meseriași, 2 subofițeri și 2 ofițeri, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la suma de 334.622 lei, din care Primăria a contribuit cu 54.000 lei. Festivitățile de inaugurare a parcului de agrement au avut loc la 30 mai 1935.
De asemenea, Antonescu s-a preocupat pentru reamenajarea cimitirului eroilor din Primul Război Mondial, dar și a ”Bulevardului Eroilor”, care pleacă de la Casa Armatei și merge drept până la cimitir.
Antonescu nu a uitat perioada sa ”piteșteană”. În ianuarie 1941 și-a chemat subordonații să lichideze rebeliunea legionară și aceștia s-au achitat de sarcină exemplar. Detașarea sa a luat sfîrșit la 1 noiembrie 1937. La 25 decembrie a fost avansat la gradul de general de divizie, trei zile mai târziu fiind numit ministru al Apărării Naționale. Pășea deja pe nisipurile mișcătoare ale politicii.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Amorul în vreme de război
Citește și Lecţia de istorie. Doctrina războiului întregului popor
0 Comentarii