Carol al II-lea și-a petrecut copilăria la Castelul Peleș, de educația sa ocupându-se la început bunicii săi regele Carol I și regina Elisabeta, care îl iubeau ca pe ochii din cap. Două guvernante din Anglia, Miss Winter și Miss Folliet, au fost angajate pentru a-l învăța limbile străine, astfel că la maturitate vorbea fluent engleza, franceza, germana și rusa.
De educația sa se va ocupa și un pedagog elvețian, Arnold Mohrlen, care l-a influențat foarte mult (în bine), îndepărtat ulterior, fiind bănuit homosexual. Pe măsură ce tânărul creștea, îi impresiona pe profesorii săi printr-o inteligență ieșită din comun și toți formau elita învățământului românesc la vremea aceea, în frunte cu Nicolae Iorga. Vorbesc serios. Însuși marele savant român remarca entuziasmat: „…chiar dacă nu cetește mult, el știe să asculte și să reție – și cu spirit critic! – ce auzise”, infirmat în anumite privințe chiar de tatăl său, regele Ferdinand, care ar fi spus plin de năduf: „Carol este un bun român: bea, fumează, înjură ca un birjar, îi plac femeile și jocurile de noroc”, de parcă ar fi fost făcut de Cuza…
Când a împlinit 16 ani, bunicul său a considerat că a venit vremea să devină bărbat. Pentru aceasta a vorbit cu Alexandru Davila, directorul Teatrului Național, să-i aducă o actriță cu o experiență bogată în domeniu. Urmările au fost peste așteptări! După o noapte petrecută cu tânărul vlăstar regesc, cu toată experiența ei vastă, actrița ar fi ieșit foarte șifonată. Constantin Argetoianu, în celebrele sale „Memorii”, ne dă detalii care se referă pentru prima dată la faptul că prințul era supradotat nu numai la capitolul inteligență. Actrița s-ar fi plâns lui Alexandru Davila: „M-a omorât, nene Alecule… de 14 ori și niciodată mai puțin… de fiecare dată la fel”. Această relatare este importantă și printr-o altă informație interesantă care ne-o dă: Carol al II-lea era bolnav de priapism.
Priapismul este o boală genetică, aproape imposibil de tratat. Din lipsă de spațiu, rog cititorii să facă documentarea pe alte surse. Câteva precizări sunt însă necesare: se caracterizează printr-o erecție permanentă a organului sexual, foarte dureroasă, care dispare doar în urma unui act sexual cu finalizare. Ceea ce la Carol al II-lea se întâmpla foarte rar. Așa se explică și faptul că, deși prin patul său treceau nenumărate femei, durerea nu dispărea, fiind atât de insuportabilă, încât, uneori, medicul său personal se vedea nevoit să-i extragă sânge cu seringa din organul sexual. O cauză posibilă a bolii era talasemia, specifică familiilor europene cu sânge albastru, în urma unor căsătorii consangvine.
Carol devenise astfel spaima bordelurilor din București și nu numai. Deși experte în arta amorului, multe dintre partenerele sale aveau nevoie de intervenția medicilor după o noapte petrecută cu năbădăiosul prinț, ulterior rege. Poate așa se explică atașamentul său total față de unele femei care aveau atât forța de atracție, calități fizice, cât și experiența necesare pentru a fi mai eficiente decât medicii săi curanți. Printre ele, cea mai vestită era Elena Lupescu, față de care arogantul rege se comporta ca un pisic.
În final, să-l lăsăm tot pe Constantin Argetoianu să ne încânte cu celebrele sale memorii:
„Regele aborda câte o prostituată, o aducea la Palat și, după o ședință mai lungă sau mai scurtă, îi dădea un bilet de 500 sau 1.000 de lei, în funcție de calitatea prestației. La ieșire, pațachina era ridicată de agenții Poliției și dusă la Gavrilă Marinescu, șeful Prefecturii Poliției Capitalei, care îi mai dădea 5.000 de lei și o amenința cu moartea dacă spune ceva”.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Bătălia de la Lipnic, 20 august 1469 (1470)
Citește și Lecţia de istorie. Originile relaţiilor româno-franceze
0 Comentarii