Mă adresez în primul rând celor cărora în ultima vreme li s-a consolidat acest sentiment numit patriotism, aspect legat probabil și de războiul dus în preajma granițelor noastre. Și, așa cum ni se spune încă din primii ani de școală, a fi patriot presupune, în primul rând, a-ți cunoaște istoria neamului tău. Altfel, parafrazându-l pe Sfântul Apostol Pavel, nu va fi decât chimval răsunător, ca să mă exprim eufemistic. Și pentru că începuturile istoriei noastre se leagă de cucerirea Daciei de către romani, trebuie să cunoaștem obligatoriu câteva date despre cel care i-a condus pe romani în acele timpuri, pe numele său complet Nerva Traian Marcus Ulpius.
S-a născut la 18 septembrie anul 53 d.Ch. în orașul Italica (la marginea actualului oraș spaniol Sevilla) din provincia Hispania Baetica (regiunea Andaluzia de astăzi). Tatăl său, Marcus Ulpius Traianus, era general și senator, provenind din faimoasa familie Ulpia. Mama sa, Marcia, provenea și ea dintr-o familie la fel de importantă, trăgându-se din primii împărați ai Romei.
Citește și Lecţia de istorie. Petru Cercel
La începutul carierei s-a remarcat în luptele cu cei mai periculoși adversari ai romanilor din acele vremuri, și anume triburile germanice, așezate de-a lungul fluviului Rin. Aceasta se întâmpla în timpul împăratului Domițian, cel care a avut, de altfel, și un prim război cu dacii, în anul 87 d.Ch., generalul Cornelius Fuscus fiind înfrânt de Decebal la Tapae. În anul următor, Fucus pierzându-și viața, este înlocuit cu generalul Tetius Iulianus care, de data aceasta, îl înfrânge tot la Tapae pe regele dacilor. Cu toate acestea, Decebal reușește, prin ingenioase manevre diplomatice, să obțină o pace favorabilă.
Întrucât fusese înfiat de împăratul Nerva care nu avea urmași, la moartea acestuia i-a urmat pe tron. Cu toatea acestea nu s-a grăbit să vină la Roma, rămânând doi ani în regiunea Rinului, des atacată de germanici. Această mișcare inteligentă l-a apropiat și mai mult de ostașii săi și a făcut să se bucure pe viitor de sprijinul necondiționat al legiunilor romane.
Sosirea la Roma în anul 99 d.Ch. a fost un mare triumf. S-a apropiat de popor luând măsuri concrete de sprijinire a plebei, care nu s-a sfiit a-l declara Optimus – cel mai bun.
Traian era un conducător educat, cu un puternic simț moral și al demnității, dar și al modestiei, calități atât de rare în zilele noastre. A fost un general strălucit, era născut să fie războinic, fiind foarte priceput în arta militară. Realizările sale militare i-au adus denumirile „Germanicus”, „Dacicus”, „Particus”, după campaniile militare duse cu succes. Era iubit de soldați pentru că nu se sfia să coboare în mijlocul lor și să participe alături de ei la muncile cele mai grele.
Citește și Lecţia de istorie. A intrat în viaţă desculţ şi a ieşit dintr-o pivniţă
I-a înfrânt pe daci, după cum se știe, în cele două războaie din anii 101-102 și 105-106, când o parte din uriașa comoară a dacilor a căzut în mâinile lui Traian (de cealaltă parte a comorii nu se știe nimic nici până astăzi, deși căutările sunt asidue). Acest lucru i-a permis lui Traian să organizeze la Roma serbări care au ținut 123 de zile. De asemenea, între anii 107-117 a construit ceea ce a rămas în istorie sub numele de „Forumul lui Traian”, iar între anii 107-113 „Columna lui Traian”, cea mai importantă operă istorică despre români. Aceasta și pentru că anual trec prin fața Columnei peste două milioane de turiști din întreaga lume. Ambele monumente, ca de altfel și podul construit la Drobeta Turnu Severin, sunt opere ale celebrului arhitect Apollodor din Damasc.
Traian a murit în noaptea de 9 spre 10 august în anul 117 d.Ch., aflat în drum spre Roma de pe câmpurile de luptă. Popularitatea sa atinsese apogeul astfel încât Senatul Roman i-a acordat încă din timpul vieții (unicul caz) titlul de „optimo principi”, adică cel mai bun împărat. Timp de patru secole a rămas în tradiție ca oricărui nou împărat să i se ureze de către Senat să fie „felicitar Augusto et melior Traiano”, adică ”mai norocos decât Augustus și mai bun decât Traian”.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Povestea tezaurului de la Mânăstirea Tismana
0 Comentarii