28 noiembrie 1940, o dimineață geroasă cu ceva zăpadă căzută peste noapte, un adevărat început de iarnă pe Valea Prahovei. La ușa unui han de la intrarea în Predeal se aud bătăi puternice. Hangiul deschide ușa și se dă la o parte speriat: înăuntru pătrund șapte indivizi înarmați, îmbrăcați în haine de piele. Hangiul îi știe bine, avea adeseori asemenea vizite inopinate: erau legionari. De data aceasta însă erau foarte agitați. Cer vin fiert. Unul dintre ei scoate pistolul și îl aşază pe masă, adresându-se hangiului: „Cu ăsta l-am ucis pe Iorga! Nouă gloanțe am tras în el!”.
Într-adevăr, fuseseră trase nouă gloanțe, dintre care două în față, desfigurându-l. Vinul fiert le-a alungat nervozitatea și au început să-și dea drumul la gură, povestind cum i-au profanat cadavrul, tăindu-i organele genitale și băgându-i-le în gură. Obicei diavolesc ancestral. Acest aspect a fost trecut cu vederea de către organele de anchetă, pentru a nu împieta memoria marelui savant. De asemenea, documentele nu consemnează nici faptul că a fost găsit cu degetele de le mâna dreaptă împreunate sub semnul crucii.
Se împlineau doi ani de la moartea Căpitanului. Semnalul răzbunării începuse cu o zi înainte, când a avut loc masacrul de la Jilava. Acolo, un grup de legionari înarmați au ucis 64 de deținuți politici, cinci dintre aceștia fiind nume importante în fostele guverne din timpul lui Carol al II-lea. În aceeași zi cu Nicolae Iorga a fost asasinat, în pădurea de la Snagov, și Virgil Madgearu, eminentul universitar și ideolog al Partidului Național Țărănist, cunoscut pentru poziția sa net antifascistă și antilegionară. A fost asasinat de aceeași echipă care îl omorâse de dimineață pe Nicolae Iorga.
Generalul Ion Antonescu a fost prevenit despe intenția legionarilor de a-l asasina pe cel pe care George Călinescu îl denumea pentru spiritul său enciclopedic ”Voltaire al românilor”, dar nu a luat măsuri ferme. Personal am găsit documentul prin care comandantul Companiei de jandarmi din Vălenii de Munte trimitea o notă-raport către conducătorul statului prin care atrăgea atenția asupra intenției iminente a legionarilor de a-l asasina pe marele savant.
Citește și Lecţia de istorie. Vlad Ţepeş şi Nero
Citește și Lecţia de istorie. Rudolf Hess şi Erwin Rommel – actori importanţi în Războiul pentru Întregire al României
Venind la putere la 6 septembrie 1940 după ce l-a obligat pe Carol al II-lea să abdice (nu că nu i-ar fi convenit acestuia), Antonescu a vrut să facă un guvern de uniune națională. A fost refuzat atât de liberali, cât și de țărăniști. Semnalele care veneau de la Berlin îl îndemnau spre o colaborare cu legionarii, ceea ce a și făcut. Numai că și-a dat repede seama că înțelegerea lor nu va dura mult. Pentru aceasta a aplicat un plan de discreditare a acestora, bine pus la punct. Nu atât opinia publică din țară trebuia convinsă, cât șefii de la Berlin. Plan finalizat în ianuarie anul următor prin înfrângerea rebeliunii legionare.
De unde atâta ură a legionarilor pentru Nicolae Iorga? În ultima perioadă a vieții a fost consilier personal al regelui Carol al II-lea, făcându-se într-un fel părtaș la derapajele acestuia. Legionarii îl considerau vinovatul moral al asasinării Căpitanului lor. Conflictul cu acesta era mai vechi și se datora poziției sale net antifasciste, doctrină cu care cochetau legionarii. Apoi a urmat conflictul deschis cu Zelea Codreanu, în urma acuzațiilor dure aduse Mișcării legionare. Codreanu într-o scrisoare deschisă i-a adus insulte, numindu-l ”necinstit și incorect”. La îndemnul lui Carol al II-lea, Iorga îl dă în judecată și premierul Armand Călinescu (asasinat și el de legionari cu un an înainte) îl susține, Codreanu fiind condamnat, deși Iorga, simțind pericolul, își retrage acuzația de calomnie, cerând în mai multe rânduri să nu mai fie judecat.
Din nefericire, era un prilej prea bun pentru Carol al II-lea să scape de Codreanu, ceea ce s-a și întâmplat, la 29/30 noiembrie 1938, în satul Tâncăbești, Ilfov, unde 14 legionari în frunte cu Codreanu au fost asasinați prin strangulare de către jandarmi.
În urma acțiunii nelegiuite a legionarilor, țara pierdea cel mai mare spirit enciclopedic cu care fusese dăruită de Dumnezeu de la Hasdeu încoace, contribuția savantului la formarea conștiinței naționale fiind la fel de mare ca cea a poetului Mihai Eminescu. După aflarea veştii despre asasinarea sa, 47 de academii și universități din lume au arborat drapelele în bernă, mai puțin cele din România.V-ați dat seama de ce, nu? Doar suntem români…
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii