Duminică se va citi la Sfânta Liturghie una dintre cele mai frumoase pericope evanghelice, cea a fiului risipitor. Nu există o dovadă mai minunată a acestei parabole decât povestea părintelui Ieroschimonah Daniil Sandu Tudor.
Fiind considerat liderul Grupului de la Antim, cunoscut și sub denumirea de „Rugul aprins”, ieroschimonahul Daniil Tudor a fost condamnat la 25 de ani de temniță grea și 10 ani de degradare civică pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale. Mărturiile supraviețuitorilor descriu fragmentar, desigur, atitudinea de martir a părintelui Daniil până la obștescul sfârșit. Se știe că a murit în 1960, cu doi ani înainte de eliberarea deținuților politici din închisori, în temnița de la Aiud. Nu i se știe mormântul, dacă aceasta mai are vreo importanță. Atunci a luat sfârșit latura pământeană a parabolei. Marele ospăț și bucuria Tatălui pentru întoarcerea fiului risipitor au avut loc, desigur, în Ceruri.
Povestea începe, după cum vom vedea, cu mulți ani înainte. Alexandru Teodorescu s-a născut la 26 decembrie 1896, la București, într-o familie foarte bogată. Încă de tânăr s-a trezit moștenitorul unei averi fabuloase: două blocuri în centrul capitalei, peste 500 de hectare de pământ, mașini luxoase și chiar un avion proprietate personală. Se înscrie la două facultăți, cea de pictură în cadrul Academiei de Arte Frumoase, și cea de filosofie, în cadrul Universității din București, dar nu are răbdare să le termine. În 1920 își face debutul la prestigioasa revistă „Gândirea” condusă de Nichifor Crainic, sub pseudonimul Sandu Tudor. Se impune în curând ca un redutabil publicist, promovând cu etuziasm tradiționalismul ortodox. În 1930 a înființat revista „Floare de foc”, unde au publicat tinerii care vor deveni, nu peste mult timp, corifeii culturii române: Mircea Vulcănescu, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade.
Citește și Lecţia de istorie. Sărbătorile de iarnă la Curţile Domneşti
Obișnuia să meargă în călătorii exotice în cele mai diverse zone ale globului, extrem de costisitoare. Adulat și curtat în permanență de femei, era însoțit pretutindeni de cele mai frumoase și mai spirituale doamne și domnișoare din înalta societate a Bucureștiului. A fost căsătorit de trei ori.
Între timp apar primele semne ale unor modificări tulburătoare în conştiința sa. În 1927 a scris celebrul poem religios „Acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov”. În 1929 face o vizită la Muntele Athos unde rămâne mai bine de trei luni. Lungile discuții purtate cu marile spirite athonite de atunci (Iosif Athonitul, ieromonahul Elisei) l-au impresionat profund. Promite călugărilor că se va reîntoarce. Între timp va uita…
În primii ani după război va avea loc evenimentul care iese din tiparele firii omenești și care îi va schimba radical viața: în timp ce pilota avionul său personal, s-a produs o defecțiune tehnică ce a determinat prăbușirea aeronavei de la peste 1000 de metri altitudine. În disperarea sa își amintește de promisiunea făcută călugărilor de la Athos, de această dată făcând-o lui Dumnezeu și Maicii Domnului: dacă va supraviețui, se va călugări. Și pentru ca parabola să se împlinească în chip minunat, avionul se face țăndări în timp ce pilotul scapă doar cu răni ușoare. Ateii pot consulta presa vremii.
Își vinde toată averea, banii obținuți donându-i pentru restaurarea bisericilor din București grav avariate după cutremurul din 1940. După ce împarte și ultimul leu la săraci pentru a împlini o altă cunoscută pericopă evanghelică, se călugărește la Mănăstirea Antim, fiind tuns în monahism trei ani mai târziu, primind numele Agaton Tudor. De aici va începe reîntoarcerea la Tatăl său, un urcuș teribil care se va sfârși pe scândura temniței de la Aiud. Și nu a fost bucurie mai mare pentru Tatăl decât reîntoarcerea fiului Său rătăcitor.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Disperarea generalului Guşă
0 Comentarii