Fiind numit de către Marele Cartier General al Armatei ca informator la „Divizia I-a cu servicii de spionaj şi întreprinderi de acţiuni ofensive în spatele frontului inamicului”, sublocotenentul Gheorghe Jovin a plecat, la 18 septembrie 1916, din Bucureşti la Târgu Jiu, unde s-a prezentat colonelului Anastasiu, comandantul Diviziei. Acesta l-a detaşat pe lângă „Grupul Cerna”, care opera în regiunea Orşova. Misiunea primită a fost de a se infiltra în spatele frontului şi de a raporta atât mişcările de trupe ale inamicului, cât şi aspecte ale retragerii trupelor proprii. Datele raportate de sublocotenentul Jovin nu se vor regăsi niciodată în jurnalele de front.
Ele ating un aspect extrem de sensibil, care nu se regăsește în cărțile de istorie, de la manuale la cele mai complexe lucrări de specialitate: incompetența comandanților. În timp de pace, mai treacă-meargă, dar în timp de război costă vieți omenești, mii, zeci de mii, de cele mai multe ori nevinovate. Războiul este dur, toate erorile, frica, lașitatea, lipsa de pregătire profesională, prostia, infatuarea comandanților costă, din nefericire, vieți omenești. Am extras dintr-unul din rapoartele sale două fragmente edificatoare
„După amiază am primit ordinul de retragere [şi], cu această ocazie am luat motocicletele, precum şi două care cu tutun de la oficiul poştal, pe care le-am dus până la Balta, unde ţăranii, din cauza retragerii prea repezi, nu erau în stare să ne urmeze, aşa că toate aceste lucruri au rămas acolo. Sublocotenentul Hagi – Gogu împreună cu mine am continuat drumul spre Halângul, unde am întâlnit Grupul «Cerna». Aici am aflat că grupul nostru a primit ordinul de a reocupa oraşul Turnu Severin, pe care inamicul l-a ocupat cu 300 [de] oameni cu mitraliere şi două tunuri. În ordinul dat se spunea ca să luptăm până la ultimul cartuş şi să terminăm prin baionetă. Ulterior, ni s-a transmis un alt ordin, cerându-ni-se a bombarda oraşul şi a-l reocupa cu orice preţ. Oraşul a fost bombardat de către obuzierele noastre, care au fost aşezate la Jidoştiţa, fără rezultat, pierzând în total 900 de oameni, dintre care 600 morţi şi 300 răniţi. Odată cu ordinul nostru de retragere avea să urmeze vreo 60-70 soldaţi jandarmi rurali care, în retragere, s-au desfăşurat galopând, din cauza inamicului care era în apropiere, spre grosul armatei care era la Cernenţi. Dl. colonel Stavrichi, neputând distinge bine pe aceşti jandarmi, a început să strige «Fugiţi, că vine cavaleria germană!». La acest strigăt s-a produs panică, soldaţii au părăsit poziţiile, au aruncat armele luând-o la fugă. În acelaşi timp, în capul coloanei care se retrăgea în dezordine, o trăsură cu grenade face explozie, în urma căreia s-a acreditat că bulgarii încearcă a ne tăia retragerea. Panica devine şi mai mare ca la început şi toată lumea părăseşte trăsurile şi chesoanele, împrăştiindu-se pe câmpie. Abia târziu, noaptea, s-a putut pune coloana în ordine. Garda noastră, care era sub conducerea d-lui colonel Tăutu, a avut la Rogova un angajament serios cu inamicul, care ne urmărea de la Turnu Severin. Dl. colonel Tăutu, care a fost în continuă luptă cu detaşamentul său, a rugat, cerând la telefon d-lui colonel Demetriade, care în acest timp se afla în comuna Roşiori, să schimbe ariergarda extenuată de oboseală, că în caz contrar este hotărât a se sinucide. Dl. colonel [Demetriade] a dat răspunsul următor: «Împuşcă-te şi să mă anunţi şi pe mine!». Ariergarda a fost schimbată.”…

Citește și Lecţia de istorie. Berea Centenarului

„De aici eu am plecat în recunoaştere spre Olt şi, în drum la Domeniul Coroanei Ocolna, am întâlnit pe dl. colonel Văitoianu. Intru în camera d-lui colonel, pe care-l găsesc jucând cărţi cu două dame, iar afară un domn maior medic plângea văzând dezastrul în care a ajuns. Fac cunoscut d-lui colonel că grupul nostru se află la Sadova şi cer informaţii asupra inamicului. Fiind timpul mesei, sunt invitat la masă. În fruntea mesei stă dl. colonel Văitoianu, la dreapta d-sale un ofiţer german, la stânga eu şi lângă mine doi subofiţeri germani. Întreb pe dl. colonel cum au ajuns aceşti oameni aici şi-mi răspunde că au căzut cu aeroplanul pe moşia Domeniului Coroanei, făcându-i prizonieri. La masă au avut un singur pahar de vin, pe care l-au împărţit cu aceşti trei germani. În timpul mesei, dl. colonel este poftit afară de un locotenent, care face cunoscut că inamicul se află la Vădastriţa, 8 km de noi, cu artilerie şi cavalerie. Făcându-mi-se cunoscut acest lucru, am voit să aduc la cunoştinţa d-lui colonel Demetriade, dar am fost oprit de către dl. colonel Văitoianu, spunându-mi că va trimite două companii spre inamic, iar înspre seară se va retrage spre Olt. După o oră, voind a culege unele informaţii de la dl. colonel, am căutat să intru în biroul d-sale, dar am fost oprit de un soldat, care avea ordinul să nu primească pe nimeni a intra în timpul când dl. colonel doarme. Retrăgându-mă, întâlnesc pe dl. căpitan Aslan de la Regimentul 2 Călăraşi şi pe medicul maior, cărora le spun cele întâmplate, mirându-mă că dl. colonel poate, în astfel de împrejurări, să dea ordin a nu se deranja din somn. Dânşii spun: «Uite aşa ne-a nenorocit tot timpul, când eram mai îngrijoraţi de soarta noastră nu era permis să-l deranjăm din somn». Dl. căpitan mi-a spus că va face raport contra d-lui colonel.”
Fără comentarii…
Prof. dr. Cornel Carp