Aveam un mod al nostru de a sărbători Unirea de la 1859… Unii mergeau la ceremonii dis-de-dimineaţă, să stea cât mai în faţă, probabil să se vadă la televizor. Alţii profitau de moment să-şi mai verse amarul pe politicieni huiduindu-i. Acum, în vreme de pandemie, selecția participanților la ceremonii se va face mult mai riguros, probabil pe criterii de sănătate fizică și mentală.
Când vine vorba de dezbateri, se formează de regulă două tabere. Unii, cu studii „serioase” pe vremuri îl divinizează pe Cuza, alţii, dimpotrivă, îl diabolizează, înfuriindu-i la culme pe primii. Evident că adevărul este undeva pe la mijloc, ca întotdeauna…
Cel mai important rol în realizarea „Micii Uniri”, cum neinspirat i se mai spune, l-a avut desigur conjunctura internaţională: Anglia şi Franţa profită de înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856) şi doresc să creeze la Gurile Dunări un stat tampon, destul de puternic să blocheze accesul Rusiei în Balcani. Ceea ce au și făcut, dar chinurile nașterii au fost mari…
Un rol important l-a avut, desigur, şi clasa politică. Născută în timpul Revoluţiei de la 1848, o regăsim acum în deplină maturitate, însuşindu-şi cu responsabilitate realizarea idealului naţional. Deşi nu au lipsit adversităţile și a existat la început un puternic curent antiunionist, s-a ajuns în final la un consens care a dus la realizarea acestui prim pas în construirea României moderne.
În sfârşit, pe locul trei în acest clasament al factorilor favorizatori ar sta, cum este şi firesc, poporul, masele de oameni care, într-un entuziasm general, au cerut unirea. Mai ales că Vasile Alecsandri scrisese o poezie foarte adecvată momentului, „Hora Unirii”, care, pusă pe note, devenise imediat un adevărat imn. Iar românii sunt patetici de felul lor, declanșându-se un entuziasm ad-hoc, de bătătură, răspândindu-se cu iuțeală din buricul satelor până în marile piețe, care vor deveni în marea lor majoritate ”ale Unirii”
Alte întrebări care stau pe buzele tuturor în aceste zile sunt: „Când ne unim cu Basarabia?”; „Ce trebuie să facem?”. Trec peste faptul că ar trebui să ne gândim şi la românii din nordul Bucovinei, aflaţi într-o situaţie şi mai grea…

Citește și Lecția de istorie. Reîntregire sau întregire?

Dacă ar fi să începem tot ca la 1859, cu conjunctura internaţională, aceasta pare să fie la fel de favorabilă. Ceea ce se întâmplă la Chişinău în aceste zile confirmă într-o anumită măsură acest lucru. Partenerul nostru strategic se pare că nu vrea să se confrunte cu un nou eșec, ca în cazul „Maidanului” de la Kiev. Vizita președintelui Iohannis la Chișinău zilele trecute nu a fost legată de sărbătorile de iarnă, deși Plugușorul se recită în aceeași limbă în ambele capitale. Zonă geografică de mare interes strategic, Republica Moldova a intrat în atenția intereselor Marilor Puteri. Rusia nu vrea să cedeze cu nici un preţ zona de influenţă, o graniţă pe Nistru cu N.A.T.O. fiind imposibil de acceptat. S.U.A. nu mai vrea o nouă Crimee, după eşecul de anul trecut, iar Moldova s-a săturat să fie minge de ping-pong într-un meci fără câștigător. Este interesant de văzut ce semnificații și dimensiuni va căpăta ziua de 24 Ianuarie în capitalele celor două țări surori. Dacă se va rămâne în aceeași muțenie pandemică, va trebui să ne vedem de treabă. Mai bine zis, de alte treburi… Este interesant de urmărit și reacția A.U.R., noua stea de pe firmamentul politicii românesti după ultimele alegeri. Doar este Alianța pentru Unitatea Românilor.
Poporul? Poporul, dacă în cărţile de istorie se spune că Hora Unirii l-a înmuiat, să nu uităm că la Chișinău nu s-a jucat Hora Unirii… Ultimele sondaje nu sunt optimiste: puțin mai mult de o treime dintre basarabeni sunt unioniști. Dar lasă că nici în martie 1918 nu erau mai mulți…
Prof. dr. Cornel Carp