În 1837 Cuza se reîntoarce în țară cu coada între picioare, însă firea sa ușuratică îl ajută să treacă repede peste episodul cu băutul cernelii. Se orientează repede spre armată, care nu îi cerea diplome de la Paris, dar îi oferea în schimb un statut social care îi convenea de minune, o simbrie bună și nu în ultimul rând uniforma, un adevărat aspirator de femei. Și pentru că este ”Lecția de istorie”, marcăm date: la 15 septembrie 1837 este primit în armată cu gradul de cadet și se stabilește la Galați.
Transporturile fluviale aflate în plin avânt, mai ales după Tratatul de la Adrianopol în urma căruia se ridicase monopolul turcesc asupra comerțului extern al Principatelor Române, au dus la dezvoltarea rapidă a orașului port la Dunăre. O lume pestriță, localuri moderne, cazinouri gata să toace banii negustorilor și aventurierilor pripășiți aici ofereau tânărului cadet excelente condiții să pună în practică tot ce ”studiase” la Paris. Reușește astfel cu ușurință să ajungă ”cap de serie” la majoritatea tragerilor de ruletă, dar nu se dădea în lături să arunce și oasele. Aici l-a întâlnit pe Charles Liebrecht, aventurier belgian, la momentul acela chelner și marcher de biliard, al cărui ”destin” se va lipi ca marca de scrisoare de cel al viitorului domn, ajungând chiar ministru în guvernele din perioada domniei lui Cuza. Conu Alecu era deja pârcălab de Covurlui, un fel de prefect al ținutului, când l-a cunoscut pe acest escroc internațional care va avea o influență malefică asupra sa. Și fiindcă tot am amintit de ”aspiratorul de femei”, Liebrecht era ștecherul pe care conul Alecu îl băga în priză ori de câte ori patul cazon nu reușea să-l consoleze pe tânărul cadet, locotenent, căpitan și în cele din urmă, după cum vom vedea, polcovnic ce sosea de nenumărate ori înfrânt de pe câmpurile de luptă ale cazinourilor. Vă asigur că rareori era gol, pentru că infractorul internațional Charles Liebrecht lucra conștiincios la proiectul său.
Norocul în dragoste al tânărului cuceritor va risipi în scurt timp bruma de avere moștenită de la părinții săi, oameni cu frica lui Dumnezeu, preocupați de treburile agriculturii. Soluția salvatoare va fi căsătoria la 30 aprilie 1844 cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache și a Ecaterinei, născută Sturdza. Alecu avea 24 de ani, în timp ce Elena (Elenco), 18 ani. Ea și-a dat seama repede de marea greșeală făcută, dar niciodată nu s-a văitat cu subiect și predicat, dovedind calități cu mult peste ale celui hărăzit de Dumnezeu în fața altarului.
Punga lui Cuza se umple din nou, ceea ce îl face pe Alecu din nou interesant pe piața cazinourilor. Urmează momentul când și Moldova va cunoaște cutremurul revoluției pașoptiste, prilej cu care se va coagula viitoarea clasă politică ce va construi etapă cu etapă România modernă. Cuza participă activ la evenimente, având prilejul să-i cunoască și să fie cunoscut de grupul revoluționar de la Iași. Este arestat împreună cu aceștia din ordinul domnitorului Sturdza, de altfel destul de conciliant cu aceștia, până la un moment dat. Este salvat de soția sa, care intervine pe lângă consulul englez Cunningham. Se refugiază la Viena, apoi îl găsim prezent în Transilvania și Bucovina, făcând parte din grupul revoluționarilor moldoveni care vor lansa la Brașov și apoi la Cernăuți două proclamații în care vor cere, pentru prima dată, unirea Moldovei cu Muntenia. Este perioada romantică, dar și cea mai frumoasă a carierei politice a celui care, dintre toți acești tineri entuziaști, Dumnezeu i-a hărăzit un destin luminos, dar și o cruce grea de purtat.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii