Puține sunt cazurile când Dicționarul limbii române consacră un nume dându-i un sens și o circulație destul de mari. Un caz aproape uitat este cel al lui Gogea Mitu, și el celebru în perioada interbelică, deținător al recordului mondial pentru cel mai înalt boxer: 2,36 m. Și acum îmi amintesc reproșurile bunicii care, exasperată că nu mă mai maturizez și eu, îmi spunea deseori: ”Ești gogeamitea omul…”.
În cazul lui Agarici, DEX-ul este ceva mai dur, oprindu-se doar la trei trăsături: om prost, nerod, tâmpit. Sincer, simt nevoia de a mai nuanța: om fără cuvânt, pe care nu te poți baza, lăudăros, cineva care este luat în râs de către semenii săi.
Eroul nostru, Horia Agarici, a fost maior al Forțelor Aeriene Române pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pilot pe avioane de vânătoare. S-a născut la 6 aprilie 1911 la Lausanne, Elveția. Ulterior, în toamna anului 1911 familia sa a revenit în România, stabilindu-se la Iași. După tată provenea din neamul Agârâcilor din Popeștii Vasluiului, slujbași domnești. După mamă se trăgea din familia Rusovici, venită în Basarabia din Serbia. Ulterior aceasta își schimbă numele în Russo, scriitorul Alecu Russo fiind rudă cu mama sa, Valeria, care moare de tânără, lăsându-l pe Horia în grija tatălui, cu care nu va avea relații bune toată viața. Deși se înscrie la Școala Politehnică din Timișoara, lipsurile financiare îl determină să o abandoneze și să meargă la Școala de Ofițeri de Aviație din București, și pe atunci un aspirator de băieți deștepți și frumoși, dar săraci. De acolo avem și primele caracterizări: cam neglijent cu ținuta, fire poetică, nu se prea împăca cu rigorile cazone, luat peste picior de colegi, fire retrasă.
În primăvara anului 1940, când i s-a repartizat un avion de Top 3, Hawker Hurricaine, entuziasmul lui Agarici a fost de nedescris. La începerea războiului Escadrila 53 Vânătoare din care făcea parte se afla pe aerodromul de la Mamaia. Era lesne de priceput care era misiunea ei de luptă: apărarea litoralului.
Horia își păstrase vechile metehne din școala militară: la alarme era întotdeauna ultimul. Pentru aceasta și nu numai nu era bine văzut de șefii săi.
Și așa a venit și ora astrală pentru pilotul nostru. Suntem pe 23 iunie 1941, la o zi după ce România, ca aliat al Germaniei, atacase U.R.S.S. pe toată linia Prutului și mai departe, în Bucovina. În dimineața zilei s-a dat alarma, zeci de bombardiere rusești îndreptându-se spre portul Constanța. La alarmă, locotenentul Horia Agarici a sosit bineînțeles după ce colegii săi își luaseră zborul. Exasperat, comandantul său i-a ordonat să plece, deși a zbura de unul singur echivala în cele mai numeroase cazuri cu o sinucidere. N-a fost să fie așa, dovedindu-se pentru a nu știu câta oară vechea zicală că ”la barza chioară Dumnezeu îi face cuib…”. Pe scurt, Agarici la scurt timp după decolare dă nas în nas cu șase bombardiere sovietice neînsoțite de avioane de vânătoare (șansa imensă a lui, pentru că altfel acum ar fi fost erou de-adevăratelea) și într-un minut doboară trei avioane, profitând de faptul că nu fusese descoperit și era deasupra lor.
Din acel moment a început nebunia. Propaganda preia cazul și își face datoria în cel mai profesionist mod cu putință: a doua zi Horia Agarici era erou național. Ce gură de oxigen pentru întreaga națiune, popor și armată!
”Salvatorul Constanței”, cum mai fusese denumit, devenise subiectul unui șlagăr ce stătea pe buzele tuturor în acele zile de entuziasm de nedescris, care se va potrivi, ca și altă dată, ”ca nuca în perete”.
Pe versurile lui Păstorel Teodoreanu și muzica lui Gherase Dendrino, șlagărul începea așa: ”A plecat la vânătoare Agarici,/ A plecat să vâneze bolșevici, măi Leano…”.
Este primul aviator decorat cu Virtutea Aeronautică, apoi Coroana României și Crucea de Fier. Legenda merge mai departe și spune că însuși generalul Antonescu ar fi mers la Constanța să-l decoreze și, când Agarici i-a oferit cămașa verde de legionar pentru a-i prinde decorația, mareșalul i-a întors spatele, înjurându-l. Agarici a încercat să-și alimenteze în continuare legenda, fără prea mari sorți de izbândă, adevărul ajungând repede la urechile mai-marilor armatei.
În seara zilei de 23 iunie Escadrila 53 Vânătoare a revenit pe aerodromul din Mamaia. Piloții acesteia, dintre care menționez pentru cunoscători pe căpitanul Emil Georgescu, Constantin Bâzu Cantacuzino și Lucian Toma, mai doborâseră patru avioane rusești. În lunile care au urmat aceștia au dus numeroase lupte, doborând 54 de avioane sovietice și pierzând unul. Agarici nu mai era printre ei: fusese detașat ca pilot de încercare la uzinele I.A.R. din Brașov.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii