În cazul violențelor intrafamiliale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei (dacă e făcută de victimă se numește plângere, dacă e făcută de un martor se numește denunț), în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie din zona respectivă, a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care patrulează sau, poliția poate afla cu ocazia intervenției la un alt caz sau chiar din presă.
Sesizări despre fapte de violență domestică pot fi făcute și de persoanele cu funcții de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și de orice persoană cu atribuții de control care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Ele sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară.
Victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau procurorul.
Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate.
Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.
Acţiunea penală în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, de exemplu: lovire sau alte violențe,amenințare agresiune sexuală în forme neagravante, furt între membrii de familie, distrugere
este guvernată de principiul disponibilităţii: victima poate decide retragerea plângerii, situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil și agresorul nu mai este pedepsit.
În cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu (adică nu la solicitarea victimei), și în acest caz, voința victimei de a opri pedepsirea agresorului nu se mai poate manifesta.
Pentru celelalte categorii de infracţiuni (pentru care legea nu solicită introducerea unei plângeri penale prealabile), organele de anchetă penală nu au nevoie de manifestarea expresă de voință a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei, indiferent de modalitatea prin care au aflat de faptă.
Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului doar de către persoana vătămată sau prin mandatar (mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii).
Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar.
Plângerea poate fi făcută şi oral, iar conţinutul acesteia se va consemna într-un proces verbal scris de către cel care o primeşte.
Plângerea se poate transmite şi în format electronic, adică prin e-mail, dar numai dacă este certificată prin semnătură electronică.
Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.
Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei. În cazul în care făptuitorul este reprezentantul legal al minorului sau incapabilului termenul de 3 luni curge de la data numirii unui nou reprezentant legal.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecția de drept. Soluționarea alternativă și rapidă a litigiilor cu banca
0 Comentarii